am traversat până la urmă
râul de oxigen lichid

dincolo nu mă mai aștepta demult
nimic
și nimeni

malurile erau țândări
nu mai îmi amintesc de când
după ce pieriseră
și ultimii înotători temători
cu ultimele lor
înotătoare temerare

ajuns dincolo mi-era foarte frig
și am vrut să aprind râul
ca să mă încălzesc

am căutat niște lemne de foc
dar nu mai aveam brațe
ce să vezi?
nu mai aveam brațe

am vrut să iau o piatră de scânteie
între buze ca pe o țigară
și să o frec de ceva
de orice ca să se aprindă
dar nu mai aveam nici buze
și nici nas de fapt
nici ochi și nici
măcar sprâncene
să mă încrunt de această situație
nu mai aveam

ce să mai vezi?
nici piept
nici inimă nu mai aveam deloc
nici sânge

rămăsesem doar un gaz
pe care îl ținusem în mine de pe când eram copil
când mama mi-a spus că nu-i frumos
și nici sănătos
să-i dau drumul în cadă

pentru că la o adică
ar putea să
explodeze