I

dragă Theia
îţi scriu cu termometrul în ureche
ieri am mers din nou desculţă
pe Limebank Road
am speriat un stol de vrăbii şi un ren
s-a oprit din rumegat
m-a privit de parcă se afla în prezenţa unui miracol
cum alfel se poate numi starea aceasta
când mintea cade în acord cu inima
armistiţiu comuniune resemnare?
poate că renul a văzut un fel de sperietoare
mergând cu bluza burduşită cu frunze de arţar
şi mulţi fragi apetisanţi pe tălpi
nu o să ştiu dacă a gândit ceva
sau dacă a simţit tensiunea nasturilor cedând
când a plecat capul să muşte
din mine
s-a revărsat toamna
a fost un amalgam de oxizi carmin şi galben
urmaţi de o răceală
ceva de speriat

II

“Oh, sometimes the heart says no.
Then, it’s eternal yes.”- Patrick O’Connell

e o melodie ce o asculţi în continuu
deşi te îndoaie greaţa
da Theia
îţi scriu despre inima circulară
iertarea reiterată
după ce nu mai ai nici un obraz de întins
după ce ai dat braţele vederea şi splina
dar nu ai ajuns cu graţia până la
piatră cum Venus din Milo
tot mai îmbrăţişezi cu cele cinci perechi de braţe
crescute imaginar din omoplaţi
clopoţei îţi zăngăne la glezne
când dansezi
în adâncuri suave
gura hrăneşte nerăbdarea gurii
şi aprinzi aerul cu mişcari de pulpe
eşti roşie la rădăcina unghiilor
smulse
de fragi
se scutură degetele ce ating pieptul
să se asigure că iedul de sacrificiu încă
mai cântă
acolo

III

încă din copilărie am avut o reţinere
vis-a-vis de ieşiri şi intrări
prin porţi sau uşi
le-aş fi bătut
în cuie
am sărit peste garduri mi-am julit
genunchii şi semnele de protest
mai târziu
am construit o casă
cu uşi în tavan
nu am văzut nimic aiurea în a urca
direct în albastru
dar cineva mi-a aruncat de sus o cheie
la picioare
a spus că aceasta e voia domnului
am semnat de primire
şi de atunci descui uşi laterale
către spaţiul concentraţionar
al sentimentelor comune
dorm în paturi prozaice
mi-e frig
uneori
iubesc
fără perspective
viaţa în rândul lumii
are miros de colectivizare
forţată
toată deposedarea aceasta
de ce mi–a fost dat la naştere
eliberarea de lichide şi întuneric respiraţia
doare
deschiderea spre spaţii ample
şi siguranţa că mereu voi trece prin foc
proiectele mele
de aripi

IV

dragă Theia
am dat la o parte plasa de ţânţari
din fereastră
şi am încercat să ies
din tiparul casei perfecte
cu tot ce mă defineşte şi ce am valoros
nu am reuşit
eram prea voluminoasă
atunci am început să arunc da-urile
şi lasă-urile atitudinilor
permisive
buchetul de lăcrămioare presat în
albumuri de fotografii
balastul de temeri naivitatea şi stângăcia
scrisorile tomurile de poezii
mirările lunii Aprilie
am rupt aripile din insectarul inimii
bucuriile mărunte
iar la urmă amintirile
aşa despovărată am sărit pe asfalt
acolo am încremenit
cum ciuta în faţa unui panou uriaş
cu imaginea unor vile idilice
construite la liziera pădurii
culorile fericirii pe fond albastru
un peisaj atât de real încât
şi vrăbiile îşi rup oasele
dacă încearcă
să zboare
dincolo

V

poate ai dreptate Theia
bărbatul ce poate exploda în muguri
nu există
a murit odată cu poetul
încoronat rege al lichenilor de tundră
acela ce a riscat totul
pentru iubire
am oprit pe autostradă să treacă un cerb
lopătar
nu îţi voi scrie despre măreţia lui
eu nu am văzut nimic ieşit
din comun
la el
coroana se înmoaie în frunte şi cade
apoi îi creşte alta
şi alta
coarnele lui îmi par un fel de spini
grosolani
iar statura o egalează pe cea a mustangului
crupa atât de vulnerabilă şi atractivă
pentru insecte
dar nu au importanţă coroana crupa mugetul
statura impozantă ori crampele
musculare
ce contează este lupoaica așteptând să îi sară la gât
din hăţişuri
şi mugurii de trifoi de sub copite
gata să îi folosească viscerele pentru arderi
şi sublimare

VI

bărbatul din Billings Bridge mall
povestește despre originea sa est-europeană
despre o viață marcată de eșecuri
și atavismele neamului lui, niște loosers
din cauza lor a ajuns să emigreze la polul frigului
să curețe mesele din food court
să poarte cămașă giorgio brutini made in china

vorbește vorbește și eu nu mă pot gândi
decât la realizările mele mărunte, Theia
și bucuria ce nu se cade a fi arătată
în asemenea context ar fi o impietate

soarbe pho bo și îmi explică ce dureros este
să ai reziduuri turceşti în sânge
nu știe cum să ascundă necazul că vaietele
bisericile, şi gropile nu au ajutat la nimic
rușii, romanii, turcii, popoarele migratoare
i-au siluit străbunicile și pe Lucy cum să ierte
că fanarioţii i-au sodomizat mândria națională

vorbește vorbește și eu nu mă pot gândi decât
la baltagul ruginit lângă butoiul de țuică și la
greața pentru misoginism și afumături turcești
plec la toaletă și le vomit pe toate

mă întorc și ascult alte critici
nimic nu îi merge bine toate sunt putrede
face pauză să trimită sms-uri de pe blackberry
mestecă pad thai și scuipă bilă povestind
despre cum a fost victimizat de regimul comunist
cum a fost forțat să renunțe la idealuri

vorbește vorbește și eu nu mă pot gândi decât
la tancuri ruseşti, la securiştii din camerele
de gardă, chiuretaje biopsice și canale
săpate pe viu între Dunăre și Marea Neagră

și uite cum nu a realizat nimic în viață
ar fi putut să ajungă chief executive officer
magnat sau a famous movie star
scoate laptopul alien ware și tastează un text
este atât de sărac încât nu își poate lua
o barcă cu motor și în zece ani nu a reușit
să construiască bazin de înot în spatele casei

vorbește vorbește și eu nu mă pot gândi decât
la angoasele din spatele diatribelor - plante
halucinogene ce trec cum molozul epocii de aur
din creier în creier