nu pot vorbi obiectiv despre dumnezeu.
am să-ți spun câte ceva, dacă vrei,
despre lifturi patine artificii gumă de mestecat
și alte subiecte care nu dor.
dumnezeu însă doare
doare ca o măsea de minte
ca o măsea de suflet cariată într-o lume
absurdă cu timp și oameni
care nu vor, nu vor să îmbătrânească
doare ziua și mai ales noaptea
atunci când ai putea începe a crede
că ești stăpân peste tot ce-i al tău.
ne ton kuna, diogene,
dacă o scoți, vei muri de foame.
așa că toate mărturiile mele despre dumnezeu
încep cu eu
eu nu l-am văzut niciodată eu
îl bănuiesc așteptând orice
chiar și această scrisoare pentru oameni ca noi
întotdeauna orice eu
îl sparg în bucăți ca pe un pahar
nevinovat în fapt pentru vinul ce te-a amețit eu
îl iert
dumnezeu doare diogene
și e cel mai bine așa.
n-aș fi avut altfel certitudinea
că există.
Comentarii
nicodem -
un asemenea Dumnezeu cunostea si Diogene! M-as fi asteptat sa ii scrii ceva mai revelator despre El, acum cand era crestina ni l-a dezvaluit si ca "Emanuel", Dumnezeu este cu noi. Nu stiu de ce in literatura noastra care inca sufera de frica inchizitiei agnostice il tratam pe Dumnezeu ca pe un clown, sau ca pe un pustnic, mistic, papă-lapte, sau mai stiu eu cum, in numele poeziei !? iar faptul ca il cinstesti pe Diogene mai mult se vede din felul cum le caligrafiezi numele. "așa că toate mărturiile mele despre dumnezeu încep cu eu eu nu l-am văzut niciodată eu îl bănuiesc așteptând orice chiar și această scrisoare pentru oameni ca noi întotdeauna orice eu îl sparg în bucăți ca pe un pahar..." nu chiar poezie, nu chiar proza, si nici o incercare sincera de a lamuri cum stau lucrurile... personal, astept mai mult de la un student al Bibliei, chiar si pe o pagina de poezie. fireste, e doar parerea mea. voi fi acuzat de misogism, I can not help it!
merveille -
Domnule Nicholas, dacă asta ați înțeles dumneavoastră din poema mea, eu nu am prea multe de adăugat…intuiția feminină (legat de asta: nu cred că cineva s-ar fi gândit să vă acuze de misoginism doar pentru ce ați scris, dar vă rog nu dați idei!:-) îmi spune că vom naște o polemică (în polemică, spre deosebire de un dialog dialectic, nimeni nu caută rațional un adevăr impersonal. Replicile fiecăruia sună într-o polemică, așa, cam cum sună și comentariul pe care l-ați postat dumneavoastră mai sus). Nu îmi plac polemicile, nu sunt nici ”revelatoare” pentru „era creștină” în care ne aflăm, iar aici pe hermeneia, fie vorba între noi, nimeni nu duce lipsă de ele…Așa că, la ce bun? O singură observație: fiecare Îl cinstește pe Dumnezeu așa cum poate…iar Dumnezeu I se dezvăluie fiecăruia după măsura lui…Vă rog, încercați data viitoare să nu îmi mai cântăriți simțirea cu propriul dumneavoastră cântar…s-ar putea ca eu să am o altă unitate de măsură… Cu mulțumiri, Maria
yester -
Maria, îmi place cum reduci, deloc minimalizând, la un nivel personal perceperea artistică a Celui ce generic Îl denumim Dumnezeu. Versurile curg firesc, la fel ca și raționamentul tău, iar finalul este superb. Despre un Dumnezeu care doare vorbește arguțios Scriptura. Însă e clar că poemul tău nu vrea să releve adevăruri teologice, cum fac altele ce se pierd în explicații dogmatice și drept pentru care cad într-o patetică desuetudine. Poemul tău spune că distanța de El doare, că El este o rană pentru păcatul din noi și o face atât de frumos încât m-a făcut să scriu de-a valma toate cuvintele astea prin care vreau să spun că îmi place mult poemul tău. Ai un fel drăguț de a evita expresiile pedestre. Uite ce mi-a plăcut mai mult: dumnezeu însă doare doare ca o măsea de minte ca o măsea de suflet cariată într-o lume absurdă cu timp și oameni care nu vor, nu vor să îmbătrânească doare ziua și mai ales noaptea atunci când ai putea începe a crede că ești stăpân peste tot ce-i al tău. și finalul cartezian excelent: dumnezeu doare diogene și e cel mai bine așa. n-aș fi avut altfel certitudinea că există La mulți ani cu drag! Las și inevitabilul îngălbenit semn.
merveille -
Paul, eu mă bucur regăsindu-te la celălalt capăt al gândului meu...sinceritatea mea-cea care am scris a rezonat, aș zice, cu sinceritatea ta-cel care ai citit… Genul acesta de întâlniri (între simțiri comune și dăruiri personale) sunt singurul solvent pentru durerea de care vorbeam mai sus… Mulțumesc așadar pentru darul de a nu mă lăsa să însingurez în rana mea. La mulți ani! cu și mai mare drag
genial
alma -
Eu cred ca scrii genial pentru 21 ani. Habar n-am cum de nu te-am citit mai serios pana acum. Dar ma bucur ca te-am descoperit. Cand ai drum prin Iasi, sa ma anunti, te rog. Poate la Virtualia?
alina,
merveille -
sunt onorată de invitație. desigur o să am cândva drum pe la iași și desigur o să te anunț. mulțumesc pentru încurajări.