Argintiu furişat

imaginea utilizatorului a.a.a.
a.a.a. -
nevoia de clasic

Moto:
http://www.youtube.com/watch?v=-eyu4gXUXY8

Am iubit ca o piatră despletită de ape,
Ca o notă falsată, aiurind între clape,
Ca un arbore tânăr, parfumat şi-nţelept,
Ca o umbră diformă izgonită din piept;
M-am schimbat în acelaşi trubadur de culori,
Cu o mână-n mocirlă şi cu alta în nori,
Auzeam răsuflarea, din consoane şi pene,
Ascuţind ghilotina conturată în gene.

Rugăciuni în furouri, promisiuni sub rimel.
Întomnarea spontană dintr-un cerc de inel,
Un răvaş pus în palmă chiar în ultimul pat –
Au trecut cum trec toate: argintiu furişat.
Şi e vreme de sticlă, scârţăind dintr-o parte,
Şi din filele-mi, Spectrul mă pofteşte-ntr-o carte,
Mă gândesc c-ar fi bine să mă uit îndărăt,
Mă gândesc c-ar fi bine să mă scriu, să mă-mbăt...

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

şi eu cred că trebuie refăcut

nicodem -

şi eu cred că trebuie refăcut aici:

"Rugăciuni în furouri, promisiuni sub rimel.
Întomnarea spontană dintr-un cerc de inel"

în primul rând din cauza silabei în plus, şi în al doilea rând ca inelul e un cerc şi nu poate fi altfel.

Petre, Silviu, vă mulţumesc pentru

a.a.a. -

Petre, Silviu, vă mulţumesc pentru lectură şi apreciere!

Cristi, ştii că problema pe care mi-ai indicat-o se întâlneşte des în poezia clasică, dar şi mai des în vorbirea curentă. Este vorba de transformarea hiaturilor în diftongi. Chestia asta se întâmpla dintr-un motvi aproape universal: lejeritatea/graba. Mi se pare că Academia a şi pronunţat un principiu cu privire la acest subiect: principiul minimului efort. Poate că totuşi am să caut o reformulare. Mulţumesc!

D-le Dinu, aveţi dreptate: orice inel este un cerc, dar, atenţie, nu fiecare cerc este un inel! N-am scris "inel de cerc", am scris, clar, "cerc de inel". Mulţumesc de prezenţă.

recunosc la mine faptul că mă decid

yester -

recunosc la mine faptul că mă decid bătrânește, ca pensionarii la piață, dar tare mi-a plăcut poemul acesta!

în special:

...Ca un arbore tânăr, parfumat şi-nţelept,
Ca o umbră diformă izgonită din piept;
M-am schimbat în acelaşi trubadur de culori,
Cu o mână-n mocirlă şi cu alta în nori...

dar și eleganța elegiacă de la sfârșit:

Şi e vreme de sticlă, scârţăind dintr-o parte,
Şi din filele-mi, Spectrul mă pofteşte-ntr-o carte,
Mă gândesc c-ar fi bine să mă uit îndărăt,
Mă gândesc c-ar fi bine să mă scriu, să mă-mbăt

un poem ce poate sta degajat în revistele literare cele mai pretențioase. las, prin urmare, semnul meu de apreciere.