bună draga mea. astăzi nu-ţi voi scrie nimic. lasă-mă să aşez obrazul. sînt obosit de prea lunga călătorie în jurul camerei noastre. ţi-am spus că pereţii aceştia sînt prea mari şi nu o să mai am timp să-i miruiesc. e prea departe proschinitarul iar pereţii nu se pot rîndui la miruit ca oamenii. cînd să mai ajung şi la fruntea ta? şi ţi-am mai zis– nu lăsa cutiile cu daruri la vedere. mă istovesc. fularul negru cu sute de noduri brăţara din ibrişin tubul de bambus şi ceaşca de ceai cu motive albastru imperial, de ce le laşi la vedere? şi mai ales de ce laşi cutiuţa în care păstrăm rugăciunile cu capacul deschis? nu am promis noi că o deschidem cînd dă orezul în pîrg şi citim împreună din praznicar?
suflă-mă pe pleoape să mă sting răstimp în care sînu-ţi va căpăta rotunjime pe creştetul meu. aşa! nu mă certa nici azi nici mîine, nu te certa că ţi-a alunecat rochiţa roşie, împreunarea coapselor tale îmi ţine de cald. odată te-am rugat să-ţi cumpăr altă rochiţă. nu, ai spus, aşa m-am îmbrăcat în prima mea călătorie şi e semnul meu că nu mă risipesc.
îmi amintesc draga mea. de fapt erai bolnavă şi te-am dus în braţe pînă la poartă. să-mi laşi mîna ta sub rochiţă între genunchi acolo e locul ei. atît cît să simt că nu sînt doar din lumină şi că pe mine a mai rămas un pic de carne. ardeai şi de la arderea asta a ta jos în vale scînteiau cireşii.
au fost zile cît ţi-ai întors faţa de la mine. zile în care privirea ta a cinstit doar perna pînă urma capului meu a pierit de tot. te-am înjurat de iordan de cruce şi de sfinţi. apoi m-am căit şi apoi iar te-am înjurat. nu mă dojeni că ţi-am spălat trupul şi te-am învelit. eu nu am cunoscut femeia decît prin prescura întinsă de mîna ei mie.
primeşte-mă acum şi să ne prefacem că pînă la primăvară mai sînt cîteva ore de somn. mîine te voi duce în Okinawa aşa cum ţi-am promis. cireşii vor scînteia în vale pînă vor da în văpaie şi poate de la văpaia asta –sau aievea? - îl vom vedea pe Dumnezeu cum trage prin cer toate ricşele din lume.
Comentarii
Miruire
Maria - Doina -
Sunt unele creații în fața cărora nu mai ai răgazul să zăbovești în fața lor să le admiri încrustările ornamentale, variațiunile și armoniile, culorile și luminile, pur și simplu ești atras înăuntru ca de o forță magnetică uriașă. Și-n zăbava mea dinlăuntru, văd/aud/simt cuvinte cu miros de mir și cireșii cu rod. Un amestec de eros, de agape, de fileo ca între primii doi miri din eden sau ca aceia din cântarea cântărilor.
Nu pot să nu redau câteva citate:
ţi-am spus că pereţii aceştia sînt prea mari şi nu o să mai am timp să-i miruiesc. e prea departe proschinitarul iar pereţii nu se pot rîndui la miruit ca oamenii. cînd să mai ajung şi la fruntea ta? şi ţi-am mai zis– nu lăsa cutiile cu daruri la vedere. mă istovesc.
şi mai ales de ce laşi cutiuţa în care păstrăm rugăciunile cu capacul deschis? nu am promis noi că o deschidem cînd dă orezul în pîrg şi citim împreună din praznicar?
nu mă dojeni că ţi-am spălat trupul şi te-am învelit. eu nu am cunoscut femeia decît prin prescura întinsă de mîna ei mie.
primeşte-mă acum şi să ne prefacem că pînă la primăvară mai sînt cîteva ore de somn. mîine te voi duce în Okinawa aşa cum ţi-am promis. cireşii vor scînteia în vale pînă vor da în văpaie şi poate de la văpaia asta –sau aievea? - îl vom vedea pe Dumnezeu cum trage prin cer toate ricşele din lume.
La finalul unor astfel de poeme nu felicit autorul, ci spun simplu: mulțumesc, Vlad!
Superb! pur si simplu o
Madalina Cauneac -
Superb! pur si simplu o scriere care te lasa fara cuvinte de frumoasa ce e. Apreciez si eu, asemeni Marianei, textul, insa imi vine peste mana sa-ti selectez citate care mi s-au parut mai pline de inteles sau frumusete. Mi-a placut pe de-a-ntregul, asadar, las si semnul meu.:)
...
batori -
Scrisorile lui Vlad Turburea plac femeilor, în mod special, pentru că elementul iubirii la autor este femeia. Şi cum femeia este dornică să afle cât mai multe despre ea, de la un el, iată că există scriitorul care să scrie pentru ea si ea să se regăsească acolo. Ea, ca simbol ori ba, vrea să ştie cât mai multe despre ea, (deşi le ştie!) să i se spună verzi şi uscate, multe, multe laude, chiar şi minciuni dar ea să fie cea mai frumoasă şi cea mai bună din lume, cea mai importantă din univers, şi iată, există scriitorul care să scrie pentru ea si ea să se regăsească acolo . Puţini scriitori slăvesc în chip atât de tandru această fiinţă. Sfera imaginarului este la limita dintre imposibil şi ideal, dacă idealul are formă, atunci femeia lui Vlad Turburea are formă, dacă imposibilul îl putem percepe ca obiect, ca palpabil, atunci imposibilul lui Vlad Turburea este posibil. Ruşinos este momentul în care cititorul este surprins cu veioza aprinsă sub plapumă. Exact, este vorba tot despre ea, ea surprinsă cu veioza aprinsă sub plapumă în drum spre Okinawa, cum altfel. Vin cu un exemplu, la întâmplare, din scrisoarea drumului spre Okinawa: “îmi amintesc draga mea. de fapt erai bolnavă şi te-am dus în braţe pînă la poartă. să-mi laşi mîna ta sub rochiţă între genunchi acolo e locul ei.”
“Acolo e locul ei”, locul Ei aşezat, nimic urât, vulgar, toată delicateţea exprimării rochiţei, genunchiului ei, acolo e locul EI. Autorul se pare că este un bun cunoscător al psihicului feminin, altfel de ce ar minţi atât de frumos. Retoric, nu? Dar femeilor, tocmai ce am spus, le place uneori minciunea dacă vine spre folosul ei şi nu ar fi o minciună decât de faţadă pentru că, de fapt, fără să ştie, un el, ajută partea sentimentală a lucrurilor să creeze frumosul şi înălţătorul în femeie. O minciună cu folos.
Nu ai ce reproşa unui astfel de text. Poate doar virgula să fie pusă în anumite locuri, pentru o mai bună omogenizare a frazei, dar sunt un cititor femeie, deci trebuie să cârcotesc.
Glumă ori nu,
Vlad Turburea, sper să ajung suficient de mare încât să pot, să-mi permit, să-ţi fac o cronică la scrisorile astea.
Râd/Lângă peniţă/E o periniţă/Cine va da de Ea/Acolo se va îmbăta.
...
ioana catalina ... -
La un asemenea text comurile se cer a fi facute pe un ton de confesiune, de catedrala. O scriere atragatoare, imagini veridice ale lumii de odinioara transpusa cu meritorii mijloace artistice. Imi place tot poemul, insa ma opresc asupra finalului. Il vad ca pe un inceput la un alt inceput. Drumul spre Okinawa este un drum al fagaduintei sau de ce nu, un drum al implinirii- o iarna urmata de primavara in care vor scanteia ciresii. Precis sunt cu floare roz intens!
O!
Trinity -
scriere care fara indoiala atinge gradul de fierbere al puritatii. M-a trimis 'one way' spre 'Vechiul oras imperial' al lui Kawabata.
Restul s-a spus mai sus...
prea explicit
bobadil -
Nu vreau să pară că intervin doar pentru a aduce o notă de varietate în acest cor de laude feminine (deși cred că ar fi meritat o intervenție chiar și doar pentru un astfel de motiv) dar mie scrierea mi se pare prea explicită și prea lacrimogenă pentru gustul meu.
Este un text așa, ca de 'la pașopt' iar alăturarea la remarcate a acestui poem imediat după absolut remarcabila și inovatoarea poezie multilateral dezvoltată mi se pare în detrimentul autorului. Sincer, nu cred că Vlad Turburea a scris chestia asta (atașând și o poză cât se poate de chicioasă pentru pretențiile lui de deviantist) gândindu-se că va da atât de tare pe spate publicul feminin de pe Hermeneia de se va trezi iar la remarcate cu n-șpe penițe și consective pe deasupra, una, dacă nu mă înșel, chemându-se chiar simplu 'O'... regret dacă intervenția mea un pic barbară a întrerupt vreo altă admiratoare a textului să scrie un comentariu care să completeze corul interjecțiilor cu un binemeritat 'aaahh!'
Nici pe departe un text remarcabil în opinia mea, îl văd mai degrabă ca pe un experiment nu prea reușit.
Andu
Andu Moldovan, ți-ai depășit
Maria - Doina -
Andu Moldovan, ți-ai depășit atribuțiile:
1. ai formulat opinii asupra autorului, antecomentatorilor și asupra comentariilor acestora;
2. ți-ai făcut un obicei în a contesta deciziile editorilor/moderatorilor/directorului site-lui;
Acest spațiu este doar pentru comentarii asupra textului!
Și pentru că este a n-șpea încălcare a regulamentului, ceea ce confirmă existența unui anumit tip de atitudine, voi propune în Consiliul Hermeneia măsuri conform cu regulamentul H.
Mariana Leonte, ți-ai
bobadil -
Mariana Leonte, ți-ai subestimat valoarea atunci când ai scris comentariul anterior.
1/ La punctul 1 ai formulat o interpretare ușuratică să o numesc așa (și te rog, am mai spus-o de un catralion de ori și aici și oriunde, trebuie făcută diferența între atacul la persoană și referirea la persoană, chiar și ușor ironică. Te rog să-mi spui ce critică serioasă știi tu care nu face referire la persoana autorului să zicem de la Călinescu încoace. Ba unii critici se referă și la boli de care sufereau autorii, niciodată nu mi s-a părut asta ceva impudic)
2/ Mi-am făcut un obicei din a... nu contest deciziile ci le comentez Mariana este o diferență esențială! Și da, cu unele nu sunt de acord! Ce dorești, dacă nu-s de acord cu o remarcare să tac, să înghit sau ce? Este cumva remarcarea un subiect tabu în legătură cu care membri site-ului nu au voie să se pronunțe? Scrie așa ceva în Regulament?? De unde și până unde această nouă militărie?
Te rog să-mi explici mai mult decât ai făcut-o în comentariul anterior dacă vrei să propui din nou măsuri împotriva mea pentru că, repet, eu nu consider că am abuzat Regulamentul în vreun fel. Asta dacă n u vrei să comiți un abuz ceea ce desigur îți ese la îndemână. Au mai făcut-o și alții, nu ai fi prima.
Mie Regulamentul Hermeneia mi se pare bine scris, clar și nu se referă la pudibonderia literară de care îți doresc cu dragă inimă să scapi cât mai degrabă ca să poți fi mai ușoară
îi mulţumesc muzei care îmi e
aalizeei -
îi mulţumesc muzei care îmi e aproape serile; mulţumesc colegelor de site care au rezonat cu acest text şi le asigur că nu sînt doar un cor de interjecţii; îi mulţumesc şi domnului Andu Moldovan care a avut curajul să se infiltreze în acest "cor" feminin cu o critică discretă.