Prima dată l-am întâlnit live la o lansare de carte, era într-o vară, acum câțiva ani de zile, și era o întalnire mai restrânsă, între scriitori din Iași, în grădina Casei Pogor. M-au invitat și pe mine să stau cu ei la masă, erau, pe atunci, directorul Muzeului, Lucian Vasiliu, mai erau acolo Ioana Coșereanu, prietenul Liviu Apetroaie și alții, cunoscuți, însă eu tot mă simțeam oarecum stingheră, printre ei. Apoi veni Cezar Ivănescu și toata lumea dori să fac cunoștință cu domnia sa, probabil că eram singurul personaj necunoscut din grupul lor. Așa că am dat mâna, am schimbat câteva cuvinte, eu i-am povestit cine sunt, ce fac și ce dreg prin lumea asta a poeziei, și probabil că încurajările primite din partea lui Cezar Ivănescu au contat și au rămas undeva în mintea mea, să mergem mai departe cu cenaclul nostru...

Am aflat că ieri, Cezar Ivănescu s-a stins din viață. Îmi rămâne pentru totdeauna în minte imaginea aceea a domniei sale, din grădina Casei Pogor, și un zâmbet cald. Parcă fuma.

La astfel de vești nu știi cum să reacționezi. Nu vrei să crezi și speri să vină cineva care să îți spună apoi că nu e adevărat. Dar nu mai vine nimeni.