Roaentertainment Network & Hera Invest lansează o nouă carte: „Inseparabila Dezordine” de Ghejan Andrei.
Un scurt rezumat al cărţii pentru acei dintre dumneavoastră, potenţial interesaţi, ar suna aşa:
Să vorbeşti despre o carte este simplu. Poţi începe cam în felul următor : ”eu nu am citit-o, dar aşa aş fi scris-o… ”. Din nefericire (pentru mine) sau invers, pe cea a lui Ghejan am citit-o. Şi în nici un caz nu aş fi scris-o… cum aş fi avut eu chef. Pentru că aş fi ratat-o.
Fără doar şi poate, Andrei Ghejan este un nonconformist în multe privinţe. Aproape arbitrar, stimulând parcă dezordinea interioară şi exterioară care ne însoţeşte pe fiecare pretutindeni să iasă din cotloanele unde se ascunde rânjind, autorul atinge câteodată plin de frustrări şi cinic, iar alteori imbibat de o autoironie debordantă, subiecte aparent nevinovate ce conturează tot mai vizibil o societate cu câteva trăsături aberante. Aflaţi în faţa compromisurilor fortuite, sfidându-le, oricine se poate alia în postura de răzvrătit atâta timp cât îşi şi doreşte să nu înghită nemestecat chiar orice pentru simplul fapt că i-a fost servit cu lozinci. Micul scenariu prezentat, cu personajele „coclite” de sistem, uneori haioase, alteori imprevizibile şi „Carlos” în mod special, sunt o expresie în acest sens: refuzul ordinei privită ca rutină impusă. Apelând la extreme, aceştia încearcă să dribleze sistematic, cu un veritabil talent improvizatoric, toate ingredientele constrângerii, încercând disperaţi fofilarea printr-un păienjeniş greu de străpuns. Eseistica din prolog nu este nimic altceva decât ridicătoarea la fileu pentru ceea ce va urma: ridiculizarea „normalizării”, „efectul de turmă” cum îl numeşte cu tristeţe Andrei.
Nefăcând excepţie, debarasându-se pe cât posibil de un ton fad, moralizator, încărcat de orgolii insipide, cartea îşi propune să păstreze un balans decent între obiectivitate şi subiectivismul autorului privit ca o proiecţie a realităţii dirijată către o zonă uşor sinistră, lăsând însă loc de interpretări. Raportat la ameninţarea ignoranţei ce ne înconjoară, totul devine un joc deviat de la reguli, o regretabilă dezordine în care oricine se poate regăsi. Terenul devine cu atât mai nesigur, cu cât nici „protectorii” ecuaţiilor favorizante de sistem nu stau degeaba, făcându-şi munca conştiincios: întinzând noi hăţişuri în care potenţialii aventurieri să se piardă, sau cel puţin să fie descurajaţi să încerce. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării şi tocmai de aceea apelarea „din mers” la subterfugii, sau improvizaţii rămân din nefericire singurele elemente de apărare în faţa unei lupte inegale, transformând totul în nonconformism nud.
Nu e deloc uşoară maniera „contrapunct” în care autorul încearcă să pună în lumina reflectoarelor această globarizare a dezordinii, practic un studiu comparativ între cea internă (aş zice chiar intimă) şi cea socială, cu mici excepţii afişată, din motive lesne de înţeles. Apar două tabere: prima este evidentă; cealaltă este marea masă. Toleranţa celor din urmă este produsul fricii, neputinţei, conformismului şi nu de puţine ori ignoranţei, sau şi mai trist, „fericirii” unui IQ minimal. Nu poţi avea resentimente faţă de aşa ceva, dar ai datoria de a încerca macar să dai draperiile la o parte, lăsând constanta „c” să-şi motiveze prezenţa în relativitate. Brâncuşi a văzut-o, zice autorul. Noi de ce să n-o facem? Este doar una din întrebările pe care Andrei Ghejan le pune prin intermediul cărţii de faţă, pentru restul lăsându-vă plăcerea descoperirii. Un prim volum inspirat, destul de agresiv în cea de-a doua parte, cu câteva excese de jargon pentru culoare, atenuate însă în final de o mică colecţie de versuri şi ghicitori amuzante, ba chiar şi un „bonus” ce merită a fi încercat pentru divertismentul dumneavoastră şi nu numai...
Manolescu Gorun