Am un gândac simetric.

Îmi vizitează stafiile,
citeşte vibraţiile roşii,
mă bârfeşte cu tăcere tare,
merge cu mine la chioşc şi la moarte
şi iubeşte ca un om stricat.

Nu ştiu cum l-am înghiţit –
poate când mă jucam ţară, ţară, vrem ostaşi! cu ventriculele tale,
ori poate când mă alintai între unghii
ca pe o vrabie de vaselină.

Poate de aceea
îmi eşti ca un cartof copt
pe vreme de foamete.