Îmbrac pe-afară somnul veșniciei
Iar înlăuntru, omenescului, mormânt zidesc.
Trei zile mă petrec pe mine însumi,
Schimbării drumul astfel pietruiesc.

Noaptea mă-mbracă-n ale sale umbre
Mă lepăd de-îndoieli, mă spăl de amintiri,
Lumina naște-n mine din plămadă
Încă m-afund în abis de-omenești trăiri.

Schimbarea doare și-nspăimântă
Căci rupe hălci din suflet și din gând.
La începutul-lumii-a fost Cuvântul!
Schimbând te schimbi, cuvinte petrecând.

L-aștept. Îl simt și mi-l doresc adeseori,
Precum copii ce-ntind brațele neștiutori
Chivot, pocal ce jarul mistuirii poartă
Între abis și-nalt, El mă deschide poartă.

În El mă înveșmânt și grea este lumina,
E semnul ce mă poartă și îl port,
Golgota mă împinge și mă cheamă
Corabie ce-și poartă-n pânze al său port.