anna -
tu mergi mereu în spatele timpului
îmbrățișezi cu picioarele drumul
ce-ți ține loc de viață
uneori te miști puțin în poza de familie
instinctiv
preț de un sărut de adio
inofensiv gestul tău dar
echilibrul se clatină
dorințele cresc
devin monștri
nu se mai pot opri
Poezie:
Comentarii
Ioana Dana Nicolae -
Un titlu premonitoriu pentru compoziție ai ales, pentru că interiorul mai trebuie lucrat. Îmi plac primul și ultimele trei versuri, pline de forță, dar mai ales:"tu mergi mereu în spatele timpului". Scoate un i de la "monștrii" tăi, în rest ...lumină !
anna -
multumesc Ioana, ai dreptate ... o sa revin pe-aici cu uneltele de slefuit:) sarbatori cu lumina si tie!
lucian -
dorințele cresc devin monștri... este tot ce poate da acest poem. de fapt, este fantastic. nu inteleg titlul.
anna -
lucian - ma refeream la cercul pe care ni-l trasam singuri in jur uneori, din teama de a nu face gesturi care sa iasa din rama unei poze exemplare... eu sunt cea care merge in spatele timpului, poate candva, o voi lua inainte... dorintele-mi vor fi ingeri de portelan, pe care o sa-i asez frumos in vitrina altui timp:)) bucuroasa de trecerea ta, multumesc!