Întinsă în cada asta, între aburi şi fantome nevrotice,
în afara radarelor, a sângelui tău crud,
vreau să dispar; tragic şi nepremeditat,
ca toate dramele care îmi construiesc adn-ul, mai mult
sau mai puţin
corupt.

Mulţi ani, mulţi ani la rând,
oamenii pe care i-am întâlnit întâmplător
şi care într-o singură noapte ne-au marcat
violent, lovindu-ne cu botul de fier al bocancilor şi distrugându-ne
carcasele, toate acele viziuni şi halucinaţii,
când somnul nu mai e somn, şi noaptea e un ciorap de damă
pe care ţi-l tragi peste faţă, lucrurile interzise
vuind seducător în ţeastă- toate acestea
le văd
trecându-mi rapid pe sub pleoape, ţâşnind din subconştient
ca dintr-o ţeavă spartă.

Întinsă în cada asta,
printre celule moarte şi tot felul de teorii ale vindecării
dărâmate, sub lumina slabă a neonului,
sub privirea neutră
a celor care traversează lumile,
dau drumul la apă, pun mâna pe mine,

mă simt
dispărând
prin conducte.