ploaia bate la toate uşile
disperată nu o primeşte nimeni
nu mai există suflete împăturite de Dumnezeu
primele mele scrisori de dragoste

în goliciunea lui oraşul mahmur
cu marea într-un pahar îneacă singurătatea
ca o pedeapsă timpul iubirii
pleacă de-acasă

în locul în care începe veşnicia
gândurile în paşi de cămile trec prin urechea acului
mă înţeapă în inimă

când nu eşti îmi pare tocmai că eşti
într-un roman la început când soarele cade sunând
pe fundul unei fântâni îţi văd chipul
lângă al meu împrumută căldura la prima vedere

primii porumbei îndoaie cerul la colţ
destinul se împarte
prindem şi noi câte-o bucată vedem dacă
pe gustul nostru

nestatornică viaţa printre degete
bate dintr-un cuvânt în altul
ploaia pe taste
compune dragostea