Virgil -
la început cumpără toate parfumurile din oraș
golindu-le în canalizări le spărgea de trotuar
pe cele mai mici le punea pe linia de tramvai
privindu-le cum pocneau
treptat orice groapă ajunsese să răspîndească
un iz ciudat de amor putrezit
o duhoare de iubire siluită
orașul devenise un olfactorium damnat
simțea uneori dimineața
o rană în sinusuri
parfumul ei traversînd strada
suflet fără trup
în aerul metalic al iernii
Poezie:
Comentarii
până la final îmi place cum curge
raulcoldea -
până la final îmi place cum curge totul, dar acel "aer metalic" mi se pare că strică puţin din construcţia de până acolo, îmi pare foarte "la prima mână". În rest, un text bun, care porneşte de la o idee foarte bună.
ce nu imi place mie la "aerul
Virgil -
ce nu imi place mie la "aerul metalic al iernii" este predictibilitatea expresiei. acum, la o citire ulterioara
Poate că e şi predictabilă
raulcoldea -
Poate că e şi predictabilă expresia, poate că în combinaţie cu penultimul vers oferă o soluţie prea evidentă. Dar sincer nu mi se pare un lucru rău. Cred că se poate suţine o explicaţie de genul acesta în contextul în care întregul mizează pe o direcţie diferită, poate fi contrapunctul, contraargumentul, sau cum vreţi să îl numiţi. Ce spun şi subliniez e că respectiva construcţie nu se potriveşte cu restul din punctul de vedere al construcţiei discursului, nu e din acelaşi registru parcă. Aşa simt...