eşarfa de sârmă ghimpată

imaginea utilizatorului avelea

*
înainte de a te naşte, în camera albă...
indivizi care-ţi povestesc multe
dintr-o ureche-n cealaltă... emoţii...
abia de-ngaimi câteva cuvinte în apărare

nu asculta, nu te implica;
pune-ţi eşarfa oranj pe ochi şi fă pasul:
e o fiinţă care abia aşteaptă să o numeşti mamă
şi n-are nimic în comun cu metafizica sau morala

lasă-te dus de val! – fără adrenalina clipei
inima ar înceta să-ţi mai bată

şi cum ar putea ideile tale
să se-ntâlnească-n construcţii alternative,
dacă prin culoarele sufletului
ţi-ar bântui doar o siberie de sârmă ghimpată?

Comentarii