Vă salut, ostatici! Fierbe viaţa-n stradă,
Umbrele îşi umplu ochii mov şi statici,
Moartea face colţul, mută o rocadă,
Şi e soare proaspăt. Vă salut, ostatici!

Şi e soare verde, şi-i mişcare albă,
Damele pestriţe, suc la dozator,
Pruncii ce-or să vină dintr-un colţ de halbă
Cântă de pe-acuma în femeia lor;

Gâze lungi cât zborul cară din lumină
Pete uleioase în cavouri lungi,
Mai miroase înc-a votcă şi benzină,
Mai falsează totuşi corbii-dramaturgi;

Crâşmele oftează bisturie mute,
În spitale, muţii beau carnale vicii,
Frunzele cioplite de iubiri pierdute
Le reneagă plopii arselor ospicii.

Şi mă umple tainic golul tuturora,
Mugurul din ziduri moartea mi-o dezminte,
Vă salut fireşte, cât aici e ora,
În sfârşit îmi creşte inima de minte;

Mai rămân o clipă templu de verdeaţă,
Mai rămân un secol chiriaş de lut,
Însă în tabloul legănat de viaţă
Sunt acelaşi monstru antic. Vă salut!