după plecarea ta, în mine s-a auzit un foc de armă,
să nu revii, nu vreau să fiu salvată
o venă tăiată mi se pare mai aproape de adevăr decât
o perfuzie
una câte una, piesele de puzzle care mă compun
s-au încolonat să plece spre nord
un cortegiu de litere mărunte
de care nu mai are nevoie niciun alfabet

suflarea vântului împăștie țesutul lor fragil
pe scândurile negeluite ale scării
pe asfalt

deși toți oamenii suportă lovituri de bici
numai poeții înnebunesc iubind
arderile lor interne, la contactul cu durerea
sunt inflamabile,
plutind la suprafața apei
așchii
lampadare transparente
un pergament incandescent

peste mine au trecut în goană copitele tale,
cât încă sunt lucidă, te rog, nu reveni
arunc bucăți din mine să hrănesc pești de sticlă

iubirea îmblânzește și sălbăticește în același timp
dolce caliente și căldură,
da, omul e căldură,
să știi când e țeapăn pe masă
nu mai e nimic

în mine, o turmă de tauri însângerați
nu vor învăța niciodată supraviețuirea deși
cred în războaie
în vânătoare
în junglă
iubindu-te, am lăsat războaiele lumii la ușă
cu toate rănile, te iubesc