aici e inscripția de pe mormânt. are chipul unei fantome care
suflă aerul rece până la cer. dați-mi două trei lumânări pe care le voi aprinde
în momentul în care dricurile vor trece încet pe la poarta cimitirelor.
voi sufla fumul înspre cei care duc steagurile
și ei vor uita să se oprească. vor duce mortul mai departe. sau
d a ț i –m i o f l o a re ca un
șarpe care să muște
de câte ori ascult glasurile acestea vechi.
când pot să privesc mai departe copiii oamenilor
alergând prin zăpezi înalte cât gardurile de beton.
pot să-mi imaginez distanța până
în afara sistemului solar unde va ajunge sonda cassini
rotindu-se odată cu galaxia.
iar tu poți sa întinzi o sfoară până acolo
să înșiri pe ea corturi. ești la fel de singur acum
ca atunci când
prin
d e s c h i z ă t u r i l e de plastic
o să vezi tot cimitire / mecanisme interioare perfecte
aburi care stau rezemați de ferestre
și o sa asculți
discurile pe care a fost serigrafiată istoria omenirii.
#
dar nimic nu e mai frumos decât iarna aceasta care o să vină
în care ne vom aduna cu toți
în jurul unei mese cu pomene și borș / cu mâinile înghețate și casante.
ritmul care ne poartă mai departe încetinește și ne duce înapoi la casele noastre.
pe sectoare de drum
printre nămeți, nimic nu ne mai întoarce înapoi.
doar soarele –fluture clipește continuu și face dealurile din apropierea orasului
să coboare spre pământ ca lifturile.
Comentarii aleatorii