Nu mai locuiesc nicăieri
sunt aruncat în groapa comună
pe care o scurmă corbii de foame.

Drumurile-s năimite nopţii
în mlaştini se mută cocorii
cufundaţi în neînţelegeri,
liliecii se retrag de cruzime
în cetăţile ruinate de timp.

scrutez înălţimea
ca un limax de pe buza fântânii,
nu vreau să mă despart de trup
până nu-i sfârtecat de înfrângeri.

Zilele şi nopţile trec pe drum
obediente şi posomorâte
plouă cu cenuşe,
bucăţi din trup se prefac în pământ,
oasele se pietrifică.

şi tu încă mă mai cauţi
cu ochi de sticlă în lacrimi,
cuminţenie a pământului.