Un fir de aur curge spre ochiul meu umbrit
de pleoapa ce-l ferește de el să fiu rănit.
Lumina mă inundă de parcă aș fi ea,
în mine loc croiește să-i simt puterea sa.

Agonizând în spasme pupila se tot strânge,
albastrul rece-al zării în irisu-mi se frânge
și o durere caldă mă prinde-n a ei gheară,
nu știu de sunt eu însumi sau, tot ce este-afară.

Căldura curge-n suflet simțirea s-o cuprindă,
să înteleg cu gândul: de ce vrea să m-aprindă?
Să mistuie în mine tot dorul de-astă lume,
din cald da nască rece... din rece-apoi... minune!