câmpia dintre cele două unghiuri
își caută verdele pălind printre teoreme
lungi axiome și încercări de explicații pe lângă câte-o privire
aruncată pe furiș care oricum va fi greu de înțeles
suspină apoi prelung prin diagonalele strâmbe ale frunzei
care împărțeau teritoriile unor sentimente rămase de prin alte toamne
și agățate-n foișor împreună cu fructele și legumele puse pentru iarnă
ca să nu se mai amestece cu alte condimente de prin alte vieți
și terminându-se-ntr-un ochi verde prelungit
spre un deget al sufletului meu
câmpia dintre cele două unghiuri
își caută iarba înflorită printre valuri cu pretexte
dar mereu se-neacă prin alte ne-nțelesuri prezumate
alte ireale mări căutându-și diforme străfunduri calcinate
se uită spre chipul ei reflectat în coada ochiului de un gând
venit de aiurea și terminându-se loial în tot felul de idei
porțelan sfărâmat de apă printre degete subțiri și delicate ca ale tale
pas exilat în profetice și candide rămășaguri
ingenioase neîmblânziri înnoptate-n distanțe
am rămas surprinsă atunci
privindu-mi nedumerirea în mine
Comentarii
lucian -
un poem balansandu-se intre idei matematice si descoperirea sinelui. un poem in devenire. titlul ma duce cu gandul la ceva intim, personal, aproape carnal.