aseară am îngropat-o pe ana
mi-a rămas în mâini ultimul oftat ca amintire
trupul ei un templu sacru
o frumusețe adevărată de hormoni sinceri
o ușă deschisă spre dragoste dezgolită
din toate câte le-am avut doar ea a știut
să-și ascundă sufletul
cerul și reflecția mării
a venit de la început
i-am tăiat degetele de la mâna dreaptă
pietrele ne-au ascultat tăcute și s-au bucurat
de culoare
amintirile care curg prin vene sunt probabil albastre
le ştergi cu mâneca de pe obraz în loc de lacrimi
ţi se pare că te mănâncă
/ nu mai poţi plânge /
e primul semn că ai început să îmbătrâneşti
încă bat la poarta cimitirelor /
atâtea inimi aşezate pe saltele de paie învelite în mătase
bătrâni cu nasturi şi coliere din perle false
cu blană de nurcă mâncată de molii la gulere /
cu zâmbetul moale lângă fotografiile în ramă
femeia de lângă mine se teme
bețișorul scurt în poșetă arde
intimitatea
din dragoste oarbă atinge fermoarul
după certificatul de naștere
timpul
transformă în ticuri iubirea
mă rănește la coapsă
din celălalt capăt văd soarele în mătură
omul de zăpada visează
pacea
sub un măslin înclinat de ninsori
anexez partea din suflet cu ieșire la cer
plec fruntea și râd
nu-mi trebuie mult să fiu fericit
un turn de care lumea să nu treacă
cu gândul
acesta e un scaun
de exterior
vopsit mai demult
dacă priveşti atent picioarele
sau drugii de fier pe care te aşezi
vei vedea mai multe straturi
(cel puţin patru generaţii)
de vopsea veche jupuită în culori diferite
azi e verde
mâine nu se ştie dacă
va fi ploaie după soare
mama cu pruncul la piept se sprijină de spetează
tatăl se întoarce acasă
cu vopsea proaspătă în sacoşe
probabil încă un strat alb
va ţine mai mult de data asta
bună dimineaţa
dacă faci ochii mici viaţa ta aleargă la fereastră ca o zână
îşi scutură părul de flori de cireş îşi ridică poalele lungi între degete
ar fi de mirare să nu fii îndrăgostit să nu vezi cum cresc între nori
perechi de lebede perechi de inimi albe
în timp ce îţi bei ceaiul de rozmarin
bună dimineaţa îţi poruncesc
dacă priveşti fix cu ochii mari
vezi viaţa asta
cocotă bătrână cu fardul gros şi nările lărgite
te adulmecă de parcă ai fi murit pe jumătate
îţi trânteşte pe masă pâinea uscată şi oul răscopt
Comentarii aleatorii