Locul nu contează, e cât mai departe, cât mai străin,
se îmbracă plopii cu întuneric sărat,
vântul desface ţolul ca pe un plic cu şuviţe vinete,

oţelul tremură muzică veche şi cultă,
lângă peron, în crâşma unde se beau oameni,
cineva pune scaunele pe masă şi mătură;

se întârzie sau poate se ajunge prea devreme,
galbenul electric amestecă aerul cu sângele,
în gura tunelului, bărbatul în carnea goală,

când desenele-și făcea
îmi părea o turturea
de când scrie singurel
îmi pare.. un tulburel !

a se citi, doar aici pe H pentru că lumea înțelege, astfel

când desenele-și făcea
era vlăduț turburea
de când scrie singurel
este vlăduț tulburel
(Andu Moldovan)

1.
mă regăsesc în toate astea
dar cu un mic amendament
adesea sînt turburător
dar niciodată turbulent

2.
de ce mă strîngi în pumnul tău
nu vezi că sînt un biet copil
şi om ca tine şi mă doare
ai milă nene Bobadil!