tu pasăre
nu-ţi împreuna aripile în aer
ca şi când cineva te-ar sufoca
du-te peste copacul
sub care oamenii singuri îşi căută umbrele
ajută-mă să-mi ridic privirea spre ceruri
ca un om abia spovedit
să bat la poarta raiului
să le spun sfinţilor
cum timpul nu e în stare să rabde nepăsările iubitelor lăsate
în nefericirile noastre
zboară pasăre
du-te departe
degeaba ţi-am îndoit clonţul
învineţind apa celor care ţi-au măncat puii
te vei alege doar cu mirosul de ouă sparte
nu ştiam ce mă apasă în stânga ta
pipăi umbrele noastre pe munţi plouă otravă
dimineaţa caut bănuți în fîntîni
păzesc o broască întoarsă la sân cu gâtul umflat
de spaimă
simt mâna rece cu sare pe spate
greierii mor în primăvara cireşelor neculese
pentru tine cărarea suie la cer
prin pădurea fără părinți
jumătate dezbrăcat jumătate stingher caut un
semn
apropierea trupului tău
şi nu ştiu de ce dor mi se face să zbor
vântur în seminţe tristeţea
totul este la fel
apa
are și uitarea o limită. și odată cu asta toate
și tristețea, și melancolia, și desfătarea, și iubirea
și regretul
se opresc la un moment dat. atunci începe.
mă întreb dacă viața mea a fost frumoasă.
nu știu.
sunt atîția care au fugit din ea. însă și fugile astea
au o limită.
voi ajunge la morgă și voi cunoaște alții asemenea mie.
poate mă voi îndrăgosti din nou
sau poate o să rămîn
din nou singur.
nicio zi nu-mi pare sigură
în încercarea de a evada
scapă numai poemul
de-o vreme unghiile roase de la o mână
mi-au adus aminte să nu renunţ la ce mi se cuvine
după lungi aşteptări
inimile bătute în cuie nu pot fi deschise
fericirea s-a împărţit direct de pe linia destinului
pe mine m-a socotit după vârstă
mi-a dat din ce-a mai rămas
mult prea târziu
zâmbesc
în trupul gol
moartea nu mă mai apasă pe suflet
Comentarii aleatorii