orbirii se-nchină, pleiadelor triste,
timid, un călugăr îşi scăpă din toamnă,
gândite comete prin raiuri se varsă,
adoarme lumina, degeaba se joacă
o brună idee pe-o stampă uşoară;
"să scriu oare teama? sfioasele stele?
pe şold să pun floarea fecioarei mirate?"
de-acum sună goarna, să taci, cresc fosfene
când îngerii-mbracă veşminte alese
spectral adunate din unda albastră;
polei pe-o petală, argint pe o alta,
tresare iar floarea ca Sara fecundă,
frumoasa agrafa în păr o piteşte;
polen al risipei, rugină s-aşază,
stamine rămân adormite în urmă;
driade vergine, păşind, nevăzute,
îţi strigă să taci, ori te-ating cu genunchii.
de fapt îmi ascund cuvintele
așa cum ascundeau bunicii cartofii
și fetele
de teama rușilor
îmi ascund cuvintele de scîr
uneori măcar o literă icnită
scuip
de fapt azi am descoperit
de ce este dumnezeu invizibil
de silă
zgomot
de multe ori de jenă
dar mai ales de silă
și milă
de fapt nu mai este aer
doar rece mîna lui virgil îmi atinge fruntea Nel mezzo del cammin di nostra vita
noapte cu gheaţă şi praf de amfetamină în răni
cu sânge bolnav scuipat într-o chiuvetă
şi identităţi confuze
- ca balansul
unui vagon de mărfuri
aproape hipnotic
o voce mă împinge spre spasme noi şi
prăbuşiri latente.
atât de absurd
când îmi pui inima ta
în mâini
şi îmi spui că dacă voi pleca
va exploda ca o mină- nu-mi rămâne decât să iubesc această beţie.
închide ochii îţi spun şi imaginează-ţi
cea mai frumoasă poezie de dragoste
ştiu ştiu aceasta nu s-a scris încă
pentru că poeţii se pierd în cuvinte
şi nu stiu să se oprească la timp
înainte de a scrie o poezie de dragoste
un poet trebuie să înveţe să tacă
hai să vedem dacă el, poetul
ar putea să descrie o dragoste mare cât china
sau mersul cu bicicleta printr-un câmp de lavandă
cu siguranţă s-ar pierde în detalii inutile
ba mânat de o logică poetică s-ar întreba de ce china
Comentarii aleatorii