ce faci glasule iar eu sunt fericit
că nu poate să-l spună pe r
nici nu sunt sigur că pentru el sunt altceva
decât un glas
puțin dezamăgit de importanța
formei sacului din piele umplut cu pastă de om
cred că odată cu trecerea vine și întunericul
eu și prietenii mei umblăm mai rar prin istorie
binevenită ar fi o suferință adevărată
o moarte despre care mass-media să nu mai poată spune nimic
oamenii fără putința informării
să iasă din casele lor
să nu se mai întoarcă niciodată aceiași
să împărțim lumea în două imperii,
cu destulă putere să mimăm că / în ceea ce credem,
ceea ce iubim, nu poate să aibă moarte.
și totul va fi un bondage perfect,
în timp ce înaintăm pe sănii ca în fotografiile vechi
ascunse în mințile noastre, în care ne-am construit
alter –ego-urile ca pe niște case cu acoperișuri stricate.
*
și când o să ne fie dor de ceva să tăcem pur și simplu
deși știm că tot ce rămâne sunt aceste ierni albe, aceste
povești și respirația noastră de fosfor alb.
şi chiar şi după ce ne săvârşim întru domnul ne desparte o alee
chipurile în două feluri de îngeri şi sfinţi
unii cu fruntea spre răsărit alţii spre asfinţit
Comentarii aleatorii