oase argintii:
biserica era mereu curată
ca ochiul lui dumnezeu înainte de asfinţit
praful dinăuntru rămânea suspendat
pe ninsoarea de raze din ferestre,
se amestecau deasupra aurele sfinţilor
fără tămâie sau lumânări
solzi aurii:
în biserica veche praful e mai rece
ca mălaiul într-o moară părăsită,
pluteşti într-un acvariu îngheţat,
fosilă antediluviană,
îţi cresc branhii prin care respiri fără zgomot
fraţi şi surori
miroase a praf
în jurul nostru sfinţii au dat drum liber spre cer
urcă numai cine a pătimit cu adevărat de pe urma păcatului
săracii acum se simt răzbunaţi
într-o lume bogată
toate s-au dat peste cap
nimeni nu se mai căsătoreşte din iubire
n-am cum să te uit vreodată
întălnirea dintre noi a fost o poveste
nimeni n-a ştiut cine o să vorbească primul
indiferent de vârstă
drumul de unul singur era tot mai greu
nu îmi e frică de bătrînețe
nici de hainele ei desperecheate
și reci
mi-e frică de ușurința
cu care mă adaptez
la tot mai multe zile
la linia de mijloc
și la inutil
și poate la faptul
că uneori din spatele cortinei
nu mai apare nimeni
sunetele devin o panică mută
luminile curg
printre crăpăturile tencuielii
iar tu
nu mă mai dori
parcă nimeni nu mai e în stare să stea cu fața la răsărit
să deschidă o fereastră
zilele se înnoadă precum prosoapele albite
când aburul devine nor subțire
setea soarelui cade printre frunze de porumb
ca după o ploaie cu gheață
eu merg pe fâșia dintre doi oameni vechi
sprijinită în poze alb-negru
marginea lor ondulată îmi asigură respirația
dacă ar fi să mai cultiv vreo plantă
aș răsădi iederă pe șira spinării
celor ce abuzează cuvinte sau izvoare
Comentarii aleatorii