indiferentă la nevoile mele
ziua de azi s-a trezit anevoie
după duş s-a strecurat în trusa atotfăcătorului
şi-a scos carneţelul în care şi-a însemnat cîteva
amănunte
pe mine m-a prins cu un ac de bluza luminii
ca pe un mărţişor
pe la ceasul al nouălea o auzeam certînd ploaia
nu mai scuipa pe trotuar ocupă-te de lucruri mai serioase
un curcubeu rîdea complice/sinistru
din aceeaşi trusă cu acelaşi ac aerul cosea
rana scoarţei de piersic
iubito
păzeşte-mă de inima ta pădure în flăcări
fereşte-mi buzele de buzele tale flămânde
nu căuta zăpada în vara asta plină de vicii
nu fluiera vântului să te adie
atingerile mele sînt la fel ca măceaşa de august
ia-le şi pune-le pe arsurile pieptului
te uiţi la nori să vezi dacă ploaia te place şi cazi
uite câte burghiuri ne forează pupilele
merg pe ape din cauza lipsei de drumuri parcă o
rugăciune a scoicii mă-mpinge în buchea adâncului
şoaptele tale spuse în gând sînt bărci scufundate
femeia de lângă mine se teme
bețișorul scurt în poșetă arde
intimitatea
din dragoste oarbă atinge fermoarul
după certificatul de naștere
timpul
transformă în ticuri iubirea
mă rănește la coapsă
din celălalt capăt văd soarele în mătură
omul de zăpada visează
pacea
sub un măslin înclinat de ninsori
anexez partea din suflet cu ieșire la cer
plec fruntea și râd
nu-mi trebuie mult să fiu fericit
un turn de care lumea să nu treacă
cu gândul
Mai ţii minte cum ferestrele zidite
te făceau să crezi că hotelul ăla a fost cândva sanatoriu?
Îmi spuneai că simţi spirite traversând aerul,
spânzurându-se de colţuri,
că albul brutal al pereţilor îţi striveşte respiraţia
şi că vrei strânsă în braţe.
Nu credeam nimic din ce-mi spuneai,
dar trupul tău înfrigurat sculptându-mi delfini pe piept,
vocea atât de serioasă şi înceată
mă făceau să-ţi iubesc fantomele,
să torn vin pe podea pentru sufletele lor
şi să le dau nume.
mă întreb unde se duce praful care
s-a ales din maşină din casă din viaţă
din noi ceva de neînţeles spun burlanele
de la streaşină lacustru şi cenuşiu îmi vine
să mă duc pe funiile adipoase care se rup omizi
de pe frunze arse de sufletul nostru poluat
în ce canal
în ce mare
în ce oase de om păcătos
coşmelie de nori se prăbuşeşte
peste pleoapele mele ştergătoare
puse pe rapid să înlăture
lacrimile praful
ales
din iubirea noastră
Comentarii aleatorii