noi doi ne-am împărțit
ce mai aveam de împărțit
nimicuri prin pungi menajere
tu m-ai urât iar
ziua și-a continuat liniștită
drumul
ca o lamă prin subțiori
femeile citesc sylvia plath
se odihnesc în patul tău
îți folosesc furculițele
și umerașele
mai au
lucrurile alea mărunte
care te irită
nejustificat
femeile sunt în definitv
egoiste
nu vor să facă dragoste
tot timpul
se lasă noaptea
eu mă gândesc
la crema ta de zi
cum stă așezată
între bețișoare
și pieptăn
aș vrea să intru în tine
ca într-o bibliotecă
să-ți spun acum e momentul
adună-ți nimicurile
aruncă-ți nimicurile
aici nu se doarme se mușcă
se stinge lumina la șapte
câte șapte zile din șapte
pentru că tatăl meu a fost
pentru că mama mea a fost
pentru că totul a fost
așa cum a fost
așa cum va fi pentru mine
lângă o fereastră deschisă
ca o iubire lipsită de orice sentiment
făceai presupuneri
cuvintele rostite frumos aveau siluete de oameni cu suflet prea bun
aveai de unde alege cel puţin un prieten
ar fi păcat să renunţi la vise
îngrijidu-ţi scrisul
lumea tot va vorbi despre lumina aprinsă în cameră
încearcă să zbori
greşelile pot fi distruse abia după ce te înalţi
nu trebuie să fii dezamăgită de vârstă
orgoliile tinereşti sunt ca nişte pietre de moară
continuă să naşti ai nevoie de aripi
Comentarii aleatorii