sîntem o generație de insomniaci
carii scobind în scaunul putred al universului
neînvinși în jocurile de noroc ale nopții
niciodată convinși de limitele orelor nubile
niciodată suficient de aproape de contur
sau de poarta în casă
perfect simulată de amintiri
sîntem o redută pe care adolescenții fumează marijuana
indiferenți la granițe sau formule lingvistice
eliberați de obsesiile gramaticii de casetofon
sîntem o geamandură cu ancora lipsă
un semafor un macaz
fară rost
sîntem o enormă parabolă ruptă
Îmi împart lumii
singurătatea
felie cu felie,
ca pe un tort,
din acela cu
vişină, mamă,
de care-mi făceai
în copilărie,
de ziua mea,
când,
eu te rugam
să-mi faci
un frate,
să am
cu cine vorbi
şi cui să-i port
de grijă,
că de mine
va avea grijă
lumea,
să nu rămân
singur,
atunci când
tu, mamă,
nu vei mai fi.
ies din casă, mă-ndrept spre prima stație, iau de-acolo 104 și cu 104 prin pantelimon merg până la muncii și de la muncii
până la unirii, și de la unirii până la gabroveni, și de la gabroveni până la numărul paișpe, de la numărul paișpe până la pariu,
de la pariu până la pariul pe prietenie, de la pariul pe prietenie până la prietenie, de la prietenie până la …
nu mai e decât un pas,
unul făcut pe sub tăișul umbrei tale, singurătate,
recunosc ploaia după hertzi
ascult de cei care speră
să nu fiu pedepsit dacă fur
liliacul din curtea morţii de copil întreb
am voie să dorm până târziu
corbi îşi ţin respiraţia
atâtea coarne tăiate nu au strâns niciodată
la jertfa de seară
preotul înţeapă bucla de aer
fiecare glonte bine ţintit învie câte un mort
pe galbenul soarelui
nu acum
mâine dimineaţă strigă soldatul
ne vom îndrăgosti ghiulea
după ce pipăie atent culoarea ierbii
râgăie satisfăcut
în patru labe pământul
pe podeaua unei crâşme universale
îşi caută disperat ochelarii
Comentarii aleatorii