undeva pe aici e o bucată aproape
desprinsă din suflet
ies copiii la joacă trec oameni în vârstă
n-aș vrea să fie cineva rănit
te aștept de ieri îmi spui
(aiurea dintotdeauna de când am învățat să aștept)
cuvintele tale mă sperie
credeam că sunt singur
mă întorc brusc și dărâm totul în jur
șșșt îți lipesc arătătorul de buze
degeaba
tu râzi cu ochii cu părul zburlit
până când spațiul cade peste noi
prăbușiți pe genunchi râdem
o rugăciune desăvârșită
e smoală cu crini şi pericol iubite
castroane cu stele se sparg sus de cer
şi palmele noastre alintă cuţite
şi lumea se plimbă cu paşi de-ofiţer
duminica ţipă la vrăbii şi-nghite
plăcinte cu măr, praf de puşcă şi gin
şi lanţuri ne trag înapoi zornăite
şi-n parcuri cresc tei cu miros de pelin
la şoapte ne luăm şi murim din cuvinte
ce nimeni nu ştie cînd/ cum/ cît le-am spus
şi gloanţe de frică ne-aleargă prin minte
şi plîngem cotoare de soare apus
avea branhii în locul ochilor
jur-împrejurul curgea în ele
lua durerea şi o folosea
mărturisesc asta cu un soi de infirmitate
trebuia doar să pună catargul şi camera începea să plutească
deasupra Amazonului
indigenii defrişau o palmă din selvă
pământul rodea doar trei ani
apoi plecau şi cântecele se auzeau până la noi
îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri
soarele
sparge fereastra
se revarsă carnelian
case mărunte din chirpici strada îngustă
turla bisericii școala
pe Dunăre valuri de miere bunătatea
rămășițe pe care insula își trimite cocorii
să le-ntoarcă înapoi
o fetiță străbate strada
poartă două plete grele pe umeri cuminți
un guleraș alb din dantelă încheie solemn uniforma de maici
amurgul zilei de mai coboară umbre
printre pleoape
valuri de miere
ochii ei
un poem
Comentarii aleatorii