/ the more you love a memory, the stronger and stranger it is/ v. nabokov
s-a distrus simetria dintre tine și lume, spații, obiecte,
urmele distrugerii sunt ascunse în tine.
aluneci încet în leagăne,
în prima bancă rămasă undeva în afara școlii,
pe locul de lângă fereastră, în seara aceea de noiembrie
în care a venit gerul. când peste noapte ferestrele rămân deschise .
era un oraş în care tocurile înalte pocneau rar
pe asfaltul cel de toate zilele
dar când se întâmpla pământul tremura din încheieturi
precum mesele din vagonul restaurant
se învârteau mai iute moriştile de jucărie din parcul copiilor
prietena avea casă cu pereți formați din straturi verticale de lumină
casa ei era înclinată spre est și se rotea o dată cu soarele
fiecare rotație lăsa în aer un pod peste care treceau dus întors
ființe înaripate sau nu
nu știu unde duceau podurile
după fiecare trecere ele dispăreau lăsând loc altora noi
mai luminoase, mai mari, mai înalte
precum casa creștea din sine însăși
precum casa avea suflet și sufletul ei era însăși ea, Prietena
Portocalie,
m-am uitat bine și am văzut cum casa avea și pântec
Comentarii aleatorii