vreau să ating o
femeie chiar şi când [încă] doarme
mirosul ştie să folosească
intenţiile absorbite de haine mă trădează
ploile
pe umeraşe fără trecut
caut poveşti despre
aripi nu am voie să cer Dumnezeu
face un semn după
sufletul ei agaţă fluturi de lumini
nopţii toarnă apă dulce trupul
lăsat pe nisip
sângele uită
privirea devine fiinţă
aburul scos de la fiecare
scufundăm geamanduri viselor
stau înţepată pe un scaun vechi de mâna a doua negru din plastic rezistent
sunt o zeamă chioară de om mustesc lumină doar uneori
zac în cămări impregnate cu fum ca o mişcare necontrolată
a limbii unei pendule înainte să se oprească
nu mai măsor timpul
mai bate câte un vânt prin oasele mele
amintiri şi creioane colorate proaspăt ascuţite
adorm
la fereastră cineva trage perdeaua
în vis caut un tren cu miros de zăpadă
simt neliniştea zilei care îngheaţă încet
am presat într-o perlă
marea
cum ar fi să-ţi treacă sânii pe hărţi
porumbei voiajori să-ţi aducă întâi ţie scrisorile
cuvinte nerostite mă ard
dacă respir sparg paharul
atingerea unui deget de unt ameţeşte
umbrele noastre unite de soare
năpârlesc uniform
are și uitarea o limită. și odată cu asta toate
și tristețea, și melancolia, și desfătarea, și iubirea
și regretul
se opresc la un moment dat. atunci începe.
mă întreb dacă viața mea a fost frumoasă.
nu știu.
sunt atîția care au fugit din ea. însă și fugile astea
au o limită.
voi ajunge la morgă și voi cunoaște alții asemenea mie.
poate mă voi îndrăgosti din nou
sau poate o să rămîn
din nou singur.
de atâtea coşmaruri mă vizitează morţii
cei cunoscuţi cu vorbe obişnuite cu ticuri şi metehne
de-ale casei /
fugim împreună călare sau în maşina mică
adormim în patul din mobila pentru păpuşi
e prea ridicol / sunt prea bătrână
să prind la piept o floare de păpădie în semn de doliu
pentru soarele din copilărie
când adunam în palmă inimi mici de traista ciobanului
să prindă rădăcină în alt loc
Comentarii aleatorii