m-a oprit un om să îmi spună
că-i un accident mai încolo şi strada e plină de cioburi
mi-a pus frăţeşte o mână pe umăr, sub umbrela fărâmiţată de ploaie
brazii ţineau câteva păsări pe crengi şi ziua
pâlpâia aducând din ce în ce mai aproape o fetiţă cu rochia ei galbenă, subţire
în pumn doi sâmburi care nu ştiu cum dar îi trebuiau
când arunci, desprinderea ia timp şi frică iar pentru poveşti
nu există instinct
mi-e iarăși dor de geamul spart cu piatra
de puiul de zarzăr așteptând zorii la fereastră
normal și de kuki
lecțiile ei îmi parfumează încă
cerul gurii
mi-e dor de florentin
nimeni după el
nu m-a mai înșelat atât de convingător
nici azi nu știu cum i-am dat bicicleta
pe unsprezece bile de sticlă colorată
de sârma ghimpată vopsită cu sângele meu mi-e dor
de corigența la fizică și de
tricoul ud al danei uscându-se încet
între noi
în noaptea asta spâzurată de lună
marea îşi deapănă alte poveşti,
o statuie pe care cineva a numit-o ereticul plânge,
din vârful copacului pământul îmi pare
una din cele şapte minuni ale lumii.
ieri aerul căra toamna în spate
parcă un şlep descleşta muţenia apei,
parcă un şoarece ronţăia colţul etravei
încercînd să iasă afară. un suflet de pasăre îşi
căuta trupul prin frunzele moarte.
dimineaţa lunecă pe şosea mai ceva decât în mare
într-o linişte lucie
lumina ca o cârpă moale ne şterge ghetele
ne perie hainele în picouri nişte roiuri de molii care sparg tiparele
ne ţinem strâns avem suflări diferite mici năluci cuvintele
nespuse în timp se dezintegrează
scârţâie altfel acest alb care se lasă călcat în picioare
mergem aşa ca dintr-o necesitate gerul consimte
împrejur nimeni şi pâclele de veghe
am putea părea statuia iubirii
în faţă la primărie
câteva becuri halogen împrăştie lumină gălbuie la păsări
mă aşezam la masa cu sertar ros de carii
şi mâzgăleam verdele de april
deseneam curbele cu florarul fiindcă era nevoie de soare
unghiurile drepte cu echerul fiindcă era nevoie de umbră
prindeam forma florilor după ureche
fluturii palpitând dintre corzile mandolinei
fericirea venea la oră exactă ca un poştaş pe bicicletă
simţeam zvâcnetul arcurilor fără amortizare
şi aşteptam să îmi arunce pachetul
Comentarii aleatorii