ies din casă, mă-ndrept spre prima stație, iau de-acolo 104 și cu 104 prin pantelimon merg până la muncii și de la muncii
până la unirii, și de la unirii până la gabroveni, și de la gabroveni până la numărul paișpe, de la numărul paișpe până la pariu,
de la pariu până la pariul pe prietenie, de la pariul pe prietenie până la prietenie, de la prietenie până la …
nu mai e decât un pas,
unul făcut pe sub tăișul umbrei tale, singurătate,
acum oamenii nu se mai sinucid
din dragoste
aleg variante mai sofisticate
cum ar fi libertatea
de a muri de foame
dimineaţa așează lumina pe scaune
apoi i se inchină
totul e zaharisit în mintea lor
fac coadă la crucea roșie
pentru fiecare anotimp
se cere tot o altă inimă
care să le pompeze sângele
măcinat precum un bob de grâu
sub pietrele de moară
topesc faguri în apă de ploaie
mă acopăr cu un strat subțire de ceară
pitită în măduvă îi veghez somnul
n-am venit să te trezesc
ah dar nu expira încă unde e oare scînteia
(numai de n-ar întîrzia xolotl)
unde dimineața ce mă va găsi
lumînare atîrnată de o flacără stinsă
vreau să te uit încet
zi după zi construiesc un anotimp latent
dă-mi timp să fac din toate ale tale
versuri de dimineață amiază seară
nu te va bănui nimeni în miezul lor
doar vor tresări când te vor întâlni pe stradă
se vor întreba unde te-au mai văzut
păpuşile ce zâmbesc din cutii nu ştiu
niciodată ce vrei
tu poţi liniştită să îţi îmbraci lenjeria ta albă peste
dumnezeiasca ta piele ce sclipeşte
acum dintre aşternuturi şi ele
nu ştiu niciodată nimic
dacă floarea aceasta portocalie pe care o vei aşeza
să rămână de veghe până când se va face
din nou
peste lume
un mare întuneric,
mai întins decât undele ghimpelui fiinţial...
hm, de ce îi spun ghimpe?
aşa, uite, m-am îndrăgostit eu de tine ca de un poem
de-al lui nichita, ca de imensa lumină în care îţi strălucesc
coapsele
Comentarii aleatorii