poeziile sunt ca niște așchii rămase printre dinți
de la un lemn dulce din care nu-ți aduci aminte
să fi mușcat
te trezești obosit și începi să scuipi pe monitor
ele se aranjează uneori atât de frumos că îți vine să râzi
să te gâdili sub bărbie cu unghia de la arătător
dacă sunt multe te doare limba și te gândești
să continui mâine da de unde
te ridici a doua oară din pat a treia bei un pahar cu apă
și continui
Nu mai auzisem nimic de iubire.
Într-un depozit militar pentru poeţi,
găsisem o reprezentare a vieţii
în origami din hârtii ordinare,
prevestind întoarcerea viitorului.
Părţile nevăzute ale lunii
erau studiate din spatele soarelui;
eu însumi eram lider de pahar
într-un sinod tihnit de ticăloşi,
la o celebră cântare prin altar.
Ar fi trebuit să mă vezi…
de mine-ţi povestisem puţin
şi rar.
Auditul scurt
aducea toate acuzaţiile:
dezordinea,
făcea vrăji cu lacrimi,
reţinuse mai multe zile
fotografie needitată cu sfârşit:
adolescente cu sfârcuri întărite la 12 noaptea
când ploaia spală mirosul de prafuri şi moarte.
femeie în costum de iepure,
perversitatea ta mă sfințeşte.
numai tu, dintre toate.
numai tu şi iubirea ta de câine vagabond.
luna răsare de două ori. ne vedem, ne atingem, ne zâmbim.
din ţâțele lumii curge tristeţea,
purulenta mea tristețe,
alba mea tristețe,
tristețea mea tristă.
deși suntem oameni din tot felul de gânduri
ne facem acrobați
după copiii care nu-și plâng niciodată părinții
din prea multe griji nici nu ne mai pasă cum va arăta casa
pe dinăuntru ochii ni se vor umple de nisip
în gurile căscate
pescărușii vor face salturi mortale
cum plouă sunt singur
de frică nu recunosc păsările prin față
zboară cu sentimentul de om
moartea în concubinaj cu o cifră
noaptea îngerul pietrei
digital
îmi arată ce haos face lumea din
minunile pretinse de
icoane clonate
fac să dispară lumina
printre vaporii de coduri
aruncă-i omului un os dintr-o carte și
va trece prin toate fusele orare
destinul cu mâna pe armă
Comentarii aleatorii