ce sa mă fac cu tine
daca tot creşti către mine
când lumina se iţeşte
din cochilia plina cu cruciuliţe a unei elfe
da
îţi dă voie să mă prinzi de mână acum
să întrebăm totuşi spiriduşii?
să-i întrebăm!
dacă aruncă în noi cu lămâi sigur ne aşteaptă o cruce de drumuri
ce sa mă fac cu tine
să mă fac oare ambră şi să te păstrez pentru încă 1000 de ani
să mă ţin oacheşă aşa cum sunt lângă ochii tăi plini de fosfene sclipicioase
lângă mâinile tale din care culegeam zmeură rară
sunt poezie la atingere
atât de multă încât trupul imploră de mână când te ţin
pleoapele se zbat de dorinţă
prin minte trece o piesă de teatru
am fost dintotdeauna un ecologist
o elenă ce poartă în piele muşcătura versului
dimineţile miros libertatea
soare ce ia de mână furtuna şi iese la pescuit
când rostesc cuvântul gol
mă gândesc la ceva rotund şi alb
la un capăt de drum
un capăt de aţă
un vis cu teamă de moarte
sau la o verighetă scoasă de pe deget ca un obiect de studiu
mie îmi place momentul când ieşi din cuvinte
vorbeşte-mi
cât ceilalţi mai dorm
leagănă-te de numele meu ca un copil de crengile unui nuc
nu te mai întoarce
te-au strigat câţiva care te-au iubit
şi încă voiau să rămână
în ploile tale
ei se diferă de cei care poartă litere în buzunare
fără poezie n-au nici timp să te placă
eu mă abţin
din alte motive bat drumul
soarta nu poate fi dusă un pas înapoi
femeie muzicală sunt
îmi dansează nebunii pe oasele dezvelite în iarnă
stau ascunsă în colţul lumii şi privesc liniştită
cum oamenii cad
şi explodează
unii orbitor
alţii abia sesizabil
şi nu mişcă nimic în mine
toate stau neclintite
ca icoanele bătute bine în cuie, ca privirile insistente
ale unui bărbat pe trupul unei femei încâlcite
Comentarii aleatorii