sîntem o generație de insomniaci
carii scobind în scaunul putred al universului
neînvinși în jocurile de noroc ale nopții
niciodată convinși de limitele orelor nubile
niciodată suficient de aproape de contur
sau de poarta în casă
perfect simulată de amintiri
sîntem o redută pe care adolescenții fumează marijuana
indiferenți la granițe sau formule lingvistice
eliberați de obsesiile gramaticii de casetofon
sîntem o geamandură cu ancora lipsă
un semafor un macaz
fară rost
sîntem o enormă parabolă ruptă
trebuie să existe ceva ce pot atinge direct
precum pruncul de un an loveşte cu pumnul oglinda
stau la ultimul etaj sub al nouălea cer
de fericire
cântă-mi să adorm killing me softly
mâine dimineaţă îmi voi tapa şi pudra părul
ca o demimondenă din secolul douăzeci
floare rară la balul vampirilor
Și-apoi ai plecat.
Ce demon, femeie, ai dezlegat turbat peste mine,
vânt tulbure, avan, în cercuri de fum risipite
și-n ploaie răzleață de scrum, răscolindu-mi în bezne
cum luna de-asupra de stână, cu șuierul ei întărâtă
treziți câini cu colți hămesiți, albe cuțite în tâmple,
trăgând de venele inimii, mușcând sălbatic din atrii,
îmi rod în sânge și rup ca pe-o cârpă carnea în care mai port
icoanele amintirii, ca un cireș pocnind roșu de copt -
rănile vii julite-n lanțurile buzelor tale,
șoptindu-mi aburi de sulf.
topesc faguri în apă de ploaie
mă acopăr cu un strat subțire de ceară
pitită în măduvă îi veghez somnul
n-am venit să te trezesc
ah dar nu expira încă unde e oare scînteia
(numai de n-ar întîrzia xolotl)
unde dimineața ce mă va găsi
lumînare atîrnată de o flacără stinsă
după sărut
cuvintele tale erau mândre ca nişte degete pocnite din ce în ce mai des
şi-ţi vedeam inima cât flăcăra dintr-o lampă
de ceva timp
ţi-am fost alături
sărutându-te mereu înainte de culcare
n-am greşit
aşa cum puţin peste miezul nopţii
cu gândurile tot mai sărace
temerea unui desfrâu iese din patul unei femei primitoare
acoperit cu cearşaful
ca după o lună de miere
Comentarii aleatorii