nu vreau să fii frumoasă, doar să-mi placi.
când te-nfăşor pe-un voal de in subţire,
ne ţine-n cer prea născător de maci
sărutul meu ce nu-şi mai vine-n fire.
nu vreau să fii frumoasă, vreau să-mi ierţi
iubirea care-nvinge, cu-ndrăzneală,
metempsihoze grele sub coperţi
nerepetând destine de cerneală.
nu vreau să fugi, ba dimpotrivă, vreau
s-adormi visând un zeu ce îţi dezgroapă
din coasta lumii ziua-n care beau
neînceput adâncul tău de apă
el desenează poeme în culori galbene pe ziduri albe
și orașul strălucește la soare în el doar vină
și marea
nu mai mult
după amiază când orașul e uitat să doarmă
ea vine întotdeauna să citească singură
într-o zi vântul a șters pagina lui și orașul
nu a observat
mă mut din om în om
dintr-un dumnezeu în altul
asta îmi menţine pielea incandescentă
cioburile într-un perfect melanj
rănile cauterizate
zâmbesc blând şi iubesc cu violenţă bărbatul care
îngenunchează simplu îmi desface nasturii cusuţi pe stern
şi zideşte o lume nouă înăuntru
de câte ori timpul întunecă degrabă
locul unde copacii lasă urme de frunze
nu-mi mai rămâne nicio cădere
s-o înalț cu lumină la judecată
unde pedeapsa
mai aproape decât orice moarte
îmi duce umbra
prin lume
am învățat că trebuie să plângem
până rămânem singuri
și ni se face milă de noi
dragostea celorlalți devine dureroasă
ne strivește cu frumusețea ei
strigăm îngenuncheați nimic
și nimicul se deschide ca o poartă
prin care nu avem curajul să ieșim
deasupra soarele parcă ar fi un copil
adus pentru prima dată la dentist
aaa deschide gurița maaare
ce cuminte e el
la ce școală merge
nu încă nu e la școală
iar eu habar nu am cum se spune în dumnezeiască
te iubesc
Comentarii aleatorii