vreau-să- scriu- pe – coapsele- tale- eternul

banala toamnă ce vine e arsă
în alte douăzeci și patru de cicluri fumate la refuz.

în convulsii perfide de la trepte spre impresiile ce-ți joacă pe tâmple
nimic nou, nimic nou, nimic altceva
întoarcerea fără avânt și fără sevă
bolnăvicioasa întoarcere spre zile pendulând
ne va prelinge spre un spital de nebuni.
în cel mai bun caz o rezervă, ceva.
și-apoi după mii de ore petrecute în doi între demnitate și paturi de fier.
vom renaște cu transfuzii în loc de metafore.
o să ne vedem undeva pe strada mea.

aș vrea să cazi în vise- neîmpliniri- regrete- în tăcere.
să îmi repeți numele până în pântecul mamei
și să-l notezi pe cordonul ombilical
la ieșire. la plecarea în vacanță pe alocuri aiurea.

hoinărind pe sâni. pe funduri pe dimineți lâncezite.
pe canapele. fotolii. genunchi de femei.

așa îți spun ca propriului meu copil.
m-aș face litere dacă printr-un cuvânt aș putea să te nasc eu a doua oară.
dacă te-aș putea lega nevăzut de mine.

dar nu oamenii nu se lasă descifrați. iar acolo pe strada spitalului.
de un sfert de secol oamenii mor tot tineri.
neprihăniți.