nordul nu mai există. viața mea e acest trup de animal boreal
ca o auroră răsfrântă în memoria pământului
îmi prelungesc uneori mâna până la descompunere
să pot atinge embrionul luminii
în această iluzie îmi rotunjesc un iglu
unde să îmi adorm sângele până la sfârșit

eu și timpul nu avem aceleași puncte cardinale
el îmi descoperă alt meridian. eu
îi acopăr memoria cu inima
încercăm să ne atingem între sinusoide
mie îmi scapă mereu printre vieți amintirile

au devenit nordul altei nașteri