Paul Goma își începe trilogia despre copilărie cu romanul Din calidor, subintittulat O copilarie basarabeană în primul rând pentru a-și face cunoscută originea basarabeană de care nu îi este rușine, iar în al doilea rând pentru a dezvălui un adevăr istoric dureros, văzut la momentul respectiv prin ochii unui copil care nu înțelegea prea multe, însă care a fost nevoit să se maturizeze cu mult înainte de vreme. Din cauza originii sale basarabene cu care nu se sfia să se afișeze, ba chiar dorea din răsputeri să poată schimba o mentalitate nelalocul ei, omul Goma va avea de suferit începând cu anii adolescenței și continuând cu maturitatea, mai ales dat fiind spiritului său rebel. „În paginile revistei xenfobe Săptămâna, erau menționate originile basarabene ale lui Goma pentru a explica refuzul său de a se supune imperativelor “unanimității naționale” în jurul secretarului general”.
În ce măsură scrierea lui Paul Goma constitiuie literatură? Critica literaturii române și-a pus deseori întrebarea dacă opera lui constituie un reper estetic sau este valoroasă numai din punct de vedere politic, „adică este pur si simplu un disident sau este și un artist al cuvântului? Este doar un memorialist sau și un autor de ficțiune?” În orice caz, „marele merit al lui Goma e acela de a exprima adevărul cu o autenticitate ce nu admite nicio notă de contrafăcut și cu o ardoare etică ce nu permite nesocotirea măcar parțială a lui”.
Într-un articol din revista România literară un important critic literar susține ideea că pe lângă faptul ca Paul Goma este un intersant caz politic datorită nesupunerii sale față de regimul comunist și nenumăratele sale încercări de a se face auzit și înțeles, proza sa prezintă o verosimilitate impresionantă, „putând fi confundată cu documentarul istoric sau , mai exact, cu documentarul biografic din perioada românească a autorului”.
Pentru a putea pune în pagină evenimente care s-au petrecut cu 50 de ani înainte de încercarea de a le face cunoscute publicului larg, scriitorul plonjează în cele mai adânci trepre ale memoriei, în copilărie, însă după cum el însuși menționează în roman, „anumite amintiri mi s-au alcătuit, făcut, apoi fixat din amintirile altora, povestite de aceia, adulții; sunt însă altele: scene statice, scene - cheie, scene sâmbureȘ momente, stări care „atinse” […] prind să răspundă, să vibreze, să sune, declanșând o adevărată ținere de minte a mea: succesiune, coborâre din treaptă-n treaptă, depășind,încolo, îndărăt, nu doar pragul vărstei de la care, cică, poți avea amintiri „directe”, ci chiar hotarul nașterii – sunt convins: o parte din memoria noastră e intrauterină”.
După cum se poate observa din fragmentul de mai sus, amintirile sale nu sunt exclusiv alcătuite pe seama propriei aduceri-aminte, dar pentru aceasta nu punem la îndoiala caracterul veridic al scrierii lui. Totuși, nu avem de-a face cu un text pur istoric în care ne sunt împărtașite niște evenimente, ci scriitorul, fiind și un bun maestru al cuvântului, își picură scriitura cu un limbaj colocvial, colorat, uneori chiar vulgar, tocmai pentru a demonstra caracterul copilăresc si jucăuș cu care sunt împărtașite niște întâmplări de o mare seriozitate. Un bun exemplu în acest sens este un fragment din capitolul Fără Arabia în care naratorul ne face cunoscut pactul de nonagresiune Ribbentrop-Molotov - care se baza pe un protocol secret pentru împărțirea Poloniei între cele două semnatare – într-un stil pe care l-am putea asemăna foarte bine cu fabulele lui Grigore Alexandrescu: „însă în 1939, Lupul-Neamț chair hăpăise mai bine de jumatate din oaia poloneză, când i-a sărit în ajutor (ne-cerut !, ba chiar temut) Ursul-Rusul... Ajutorul a fost dat Neamțului, întru lichidarea Poloniei... Oii i-a șoptit că...el doar se preface, imediat ce au să se liniștească lucrurile, Lupul are să dea înapoi ce-a înghițit, de aici vorba: Cacă, Ruse, ce-ai mancat... Atunci să vezi frățietate urso-oitică...” . Ironia pe care Goma o folosește în descrierea acestei legături nu provine decât din ura lui pentru rușii care l-au obligat pe el (și aici se conturează si un destin dramatic al tuturor basarabenilor care au trăit clipe de coșmar în momentul raptului teritorial din iunie-iulie 1940, când României, în șase zile, i-au fost smulse peste 50.000 km²) alături de familie și cunoscuți sa evacueze de urgență un spațiu care până nu demult fusese paradisul pentru el: casa părintească și calidorul lui drag.
„Galeria casei părintești din Mana este buricul pământului. Totul îmi pleacă de acolo și de atunci, toate mi se întorc, după largi ocoluri, perfect rotunde, după definitive dusuri – atunci și acolo.”
Romanul Din calidor este o retrăire a întâmplărilor din copilarie și, chiar dacă, pe modelul Creangă, Ionel Teodoreanu, ne-am aștepta să avem de-a face cu o scriere plină de nostalgie, după ce citim romanul ne dăm seama că este departe de a fi similar cu scriitorii citați mai sus, singurele părți unde se regăsește spiritul acesta duios sunt fragmentele în care el vorbește despre casă, calidor și mama, care, ca și la Blaga (în Hronicul și cântecul vârstelor), constituie centrul universului copilăriei.
Fragmentul citat este chiar cel cu care Goma își deschide romanul, făcand referire la ceea ce pentru el este un univers paradisiac, „buricul pămantului”, locul unde el se simte cel mai bine, protejat și iubit, unde nu are nicio grijă și unde toate voile îi sunt făcute. „Calidorul este de fapt un axis mundi, pe când închisoarea de la Gherla este o contraaxă a lumii. Mana e paradisul tulburat, pe când Gherla e infernul”. Stând în centrul lumii, copilul îi descoperă încet-încet secretele, jocurile, suferinta, umilirea, cenzura, teroarea. Aici, jocul nu mai are aceeași însemnatate ca pentru un copil obișnuit, aici spiritul ludic este încarnat doar de jocurile sexuale și, puțin mai târziu, de jocul grav, al terorii și al morții.
Calidorul, un spațiu închis, „orientat spre Nord, nu este supus Crivățului” , motiv pentru care el se simte atât de bine aici, fiind capabil să descopere lumea și să vadă istoria: „stau în calidorul casei mele din Mana. Și văd.”
Încă de mic copil, Paul Goma (ca un simbol al basarabenilor) trăiește prima cenzură mentală, odată cu ocuparea de către ruși, aceea a impunerii limbii ruse ca limbă în care toți trebuie sa comunice („basarabenii, ocupați de Ruși, nici în biserică nu scăpau de <rusasca lor>” ) , fapt ce va avea repercusiuni asupra lui la maturitate, pentru că el nu încetează în nicio clipă să scrie în limba română. Este, în acest fel, vorba de o revolta psihică urmată mai târziu de cea fizică, în urma căreia va avea de suferit în cele mai drastice moduri, de la deportare, la încarcerare, la umilințele suferite în închisorile comuniste și până la exilul psihic si fizic în Franța.
Goma descrie pe câteva pagini invazia rusă și stările de disperare, de teamă, de panică, urmate de nevoia de a se refugia în pădure (aici el are de-a face pentru prima data cu statutul de refugiat, care îi va marca definitiv existența). În refugiul din pădure, ajunge să cunoască mai bine oamenii, să aibă primele experiențe sexuale infantile, adevărate perversiuni, avand „tendința de a se prezenta mereu pe sine într-o lumină favorabilă, din cauza unei vanități pe care nu și-o poate reprima (uneori și-o disimulează, însă într-un mod neconvingător). El se laudă, golănește, până și cu mărimea sexului său, atunci când povestește cum s-a culcat, copil fiind, cu o femeie experimentată”.