francisc -
III. atol cu trident
dormi în brațele mele, trup al meu fără pată. dormi, loreley.
brațele mele sunt niște liane sub sânii tăi scânteind ca diamantul. sunt un pelerin alb, înveșmântat cu părul tău pe pulpe, pe șold și pe umăr.
gura ta e o pecete care îmi arde gura de ceară, glasul tău mă strigă în pustiul inimii mele și mă scoate afară, mă umple de aer, rheea, mă suflă cu aur.
delfinii ne țin pe spate sub catarg pânza ne înfășoară fața
Poezie:
Comentarii
Călin Sămărghiţan -
Eu nu mai cumpăr cărți de poezii (nu pentru că, oricum, nu se mai găsesc prin librării)... intru pe Hermeneia și-l citesc pe Dorin. O poezie întotdeauna îndestulătoare.
Călin Sămărghiţan -
Poezia Dorinului are întotdeauna greutatea pământului, sonoritatea profeților și subtilitatea chirurgicală a mânuitorilor și despicătorilor cuvântului. E rotundă, plină și grea. Trăirile sale subiective (probabil) se obiectivează în ambianța, întotdeauna armonică, a unor semne ancestrale, a unor amintiri comune omenirii întregi ca ansamblu de conștiințe fragmentare, difuze, a ființei umane care se descoperă pe sine însăși ca fiind centru și iradiere a universului văzut, dar căreia i s-a promis mai mult. O ființă umană care se plimbă de la concertele de Paște, prin apele cele de deasupra ale delfinei/cezara, înspre un olimp feminizat, apoi clinchetul candelabrelor ca un adagio al dragostei eterne.
francisc -
ceea ce spui tu aici e -banuiesc- visul oricarui poet. eu nu sunt. nu fac decat sa impart din mine aceluia care ii e foame si sete. cine mananca si bea se va bucura. astfel, ma satur, privind. si foamea mea creste. multumesc. te citesc in continuare