Mărturisesc: e-al tău și eu de-asemeni
Chezașa ție mi-am lăsat voința.
Mi-aș renega cuvântul de-ai să semeni
Iertarea-n jur și-aș re'ntregi ființa.
Nici poarta nu-i deschizi, nici el nu pleacă,
Robit avidei arte, el - plăpândul,
'Și-ar fi aparținut de-a pururi dacă
N-aș fi semnat cu mâna-i legământul.
Pecetea frumuseții stă de pază,
Cu semnătura-mi limpede gravată
Nu te-ntrista dacă îmi sună ceasul
De-acum și-aud îngrozitoarea șoaptă
A morții, ritmic măsurându-mi pasul
Spre gropa unde viermii mă așteaptă!
Nu-ți aminti, citind aceste rânduri,
De mâna mea!; Iubindu-te,-ți voi cere,
Când n-oi mai fi, să uiți aceste gânduri
Și vise dulci umbrite de durere.
Tot ce am scris și tu reciti e-n van, de
Voi zace sub pământ sau sub zăpadă;
Rătăcind prin pădure, am tăiat o creangă pământie,
iar de pe buzele ei însetate s-a înălțat un susur:
a fost poate vocea tânguioasă a râului,
un clopot spart sau o inimă străpunsă;
Ceva ce părea că vine de departe,
ascuns în adâncuri, învelit de humă,
un strigăt îmbrățișat de toamne fără sfârșit,
de umbra informă și umedă a frunzelor.
Regretul nu-i că ea îți aparține,
Iar eu revărs prinosul de iubire,
Ci este-acela că și ea pe tine
A pus gingaș de-a pururi stăpânire.
Iubirii voastre nu-i găsesc acuze;
Deși-o-ndrăgești știind căt mi-e de dragă
Și-amorul ei împărtășit abuz e,
Încuvi'nțez și iert tot ce vă leagă.
Dacă te pierd, o alta te căștigă,
Pe ea de-o las, prietenu-o găsește,
Voi împreună, însă mi-este frică
Comentarii aleatorii