I bambini che pensano negli occhi
hanno l' inverno, il lungo inverno. Soli
s' appoggiano ai ginocchi per vedere
dentro lo sguardo illuminarsi il sole.
Di là da sé, nel cielo, le bambine
ai fili luminosi della pioggia
si toccano i capelli, vanno sole
ridendo con le labbra screpolate.
Son passate nei secoli parole
d' amore e di pietà, ma le bambine
stringendo lo scialletto vanno sole
sole nel cielo e nella pioggia. Il tetto
gocciola sugli uccelli della gronda.

-------------------- Traducere (Dănuț Grădinaru)

Iarnă la Roma

Copiii care cred în ochi
au iarna, lunga iarnă. Singuri
se așează pe genunchi ca să vadă
înăuntrul privirii soarele luminându-se.
Dincolo de sine, în cer, fetele
șuvițelor strălucitoare de ploaie
își ating părul, se duc singure
râzând cu buzele crăpate.
Au trecut prin secole, cuvinte
de dragoste și milă, dar fetele
strângând șalul merg singure
singure în cer și în ploaie. Acoperișul
picură peste păsările streșinei.