Operație pe cord deschis

imaginea utilizatorului bakemono_ella

simt cum noaptea mă așteaptă
dincolo de această lumânare care pâlpâie
umbrele cu mine se joacă ne imităm mișcările
iau naștere tot felul de închipuiri pe pereți
întunericul mușcă pofticios din negrul ochilor mei
în fiecare respirație este sculptat un înger
sunt obosită visez capul îmi cade putrezit la picioare
mâinile încep să-mi fie crepusculare
inima-mi bate mai tare în tâmple
amintirile se derulează cu repeziciune
ca un film horror revăzut în surdină
moartea un mare semn de întrebare
cu punctul în ghilotină și un bastonaș
îngropat în retină
toate speranțele sunt impare
pășesc într-un tunel și deodată
inima încetează să-mi bată
la capăt lumină

Comentarii

Merg și eu pe străzile tale, noctambul, poate cândva degetele mele te vor atinge. Sper ca amintirile tale nu vor rămâne impare. Excelent jocul de lumini și umbre pe pereți, o imagine clară a singurătății, a închipuirilor. Poezia are și un ușor damf macabru, un dulce remember Poe, întâlnit la încă o poezie a ta. Dar întunericul mușcă pofticios din negrul ochilor tăi și moartea îți ghilotinează semnele de întrebare. La capăt lumină.

multumesc pt vizita , luminitza mea de la capatul tunelului.

un poem ce curge mai repede decât timpul. probabil viteza face ca el să piardă ceva din calitate.