cu cît trece timpul
lucrurile devin tot mai puțin importante
ideile devin inutile mute
pînă și egoismul meu atotprezent
devine plictisitor insipid absurd
mă întreb dacă este o boală a vîrstei
sau o vîrstă a bolii
un paradox al clepsidrei
sau obsesia spiralei descendente
îmi spun nu există diferență
între femei și bărbați
decît atît cît pot fi obsedați de asta
restul doar un somn al hormonilor
într-o băltoacă de ser fiziologic
de ce oare trebuie să devin teoretic
cînd lucrurile sînt atît de simple
și nu înseamnă nimic
cel mai ciudat este faptul că omul scrie
obsesii faraonice
ca și cum timpul ar fi mai mult decît nisip
pe treptele piramidelor
sau între coapsele clepsidrei
dar senzația e voluptoasă
deși ca orice obsesie nu e decît o iluzie
un analgezic pentru durerea de a trăi
și iată cum pubertatea începe
cu prima lecție de termodinamică
atunci cînd ți se citește sentința
în nesuferitele grade kelvin
și cînd descoperi că a fi om mare
este cea mai mare obsesie cu care ți-ai irosit copilăria
într-o eroare fatală de calcul
Comentarii
Doru Lubov -
Observ un retorism în tehnica de construcție a poemului, care cred că dăunează receptării lirice, cu toate că pare asumat. Însă nu pot fi decât de acord cu toate ideile și stările exprimate în text, care e pe gustul meu în întregime. Poeziile, aceste "obsesii faraonice"...
Virgil -
da, acesta e un pacat mai vechi de-al meu. imi mai scapa. uneori incerc sa il estompez si sa il las doar asa ca un parfum vetust dar nu imi reuseste intotdeauna. e o arta si asta probabil, sa jonglezi cu propriile slabiciuni. si nu intotdeauna cel mai bine minuita.