dinspre tine nici un gând nici o veste
colind
pe genunchi înainte de vreme pustiu
pe aici au rămas biserici fără icoane se fac
astăzi albind
le-a sfâșiat începutul de iarnă nu știu
de ce au dispărut slujbele de ce megafoanele tac
de ce în piețe fiecare drac
e uns cu alifii și cu mir
de ce pe mașinile negre de astăzi e scris
cel mai bogat dintre pământeni va fi cel mai iubit din cimitir
blocurile au zdrențe autocolante
ștampile pe geam
în cutiile milei
oamenii se predau mor încet
de rușine
totuși e bine
sfinții se vor târî printre noi de pe ziduri
unii cu lipiciul pe buze în somn
alții cu dinți ascuțiți împlinind profeția
nu-i greu
să mănânce și să bea apă
rece sau nu
e liniștit Dumnezeu
până la el rien ne va plus
nu mai scapă
nimic în afară
despre tine nici o veste bună sau proastă
nu am
tras podul din largul de coastă
la mine e noapte și ceața e clară
pe insula ta am auzit că-i zi și înfloresc liliecii
pe/’n insula mea numai zboară
Comentarii
emiemi -
Sint multe constructii remarcabile pe care le-as remarca, dar isi pierd tot farmecul daca le desprind din totul poemului. Un aer de renuntare, un ritm bine sustinut, suprinzator fata de obisnuitele rondeluri. M-a impresionat acel "cel mai bogat dintre paminteni va fi cel mai iubit din cimitir", dar si partea cu cutia milei. Bine stapinit si discursul in opinia, iar finalul excelent.
Dedal -
ideea îmi bâzâia prin cap de acum o săptămâna - fețele politicienilor pe ziduri, cât blocu', zâmbitori și plini de bune intenții ca niște sfinți, blocurile păreau biserici cu stomacul pe dos - așa că atunci când am scris textul, a fost simplu și a durat câteva minute (bune, se pare, după comentariile primite) - mulțumesc