Sub pleoape nu i se ascunde-un soare,
Mărgeanul de pe buze i-a pălit,
De-i albă neaua, sânul ei îmi pare
Posomorât iar păru-i - de-antracit;
Petala roze-i alb-trandafirie
Și fragedă, cum nu-i al ei obraz
Și mult mai multe-arome te îmbie
Decât al respirației talaz;
Ador să o ascult ca-ntâia-oară,
Deși dintr-ânsa nu răsare-un cânt
Și chiar de cred zeițele că zboară,
traducere personală a poemului meu "sfârşitul perioadei albastre"
if others slithered between two air columns
the child who had never learned the race was running
as if swimming face to face with an ocean’s wall
his head like an iron ball
dragging the motionless body
only as far as the tethered roots could stretch
when his father carried him on his shoulders
the child felt through his nostrils
how the man’s steps slice the air
how the wind passes close to the ears as if
walking is another kind of flight allowed only to others
a perfectly directed music
Privește-ți chipul răsturnat în unda
Oglinzii reci și-ascultă cum te chiamă,
Să-l re'noiești că să-ți plătești dobânda
În lume iar, o neferice mama.
Ce pântec oare, plugului ce-l sapă,
Recunoștința n-o să-i mai arate?
Și cine se ascunde într-o groapă
Cu sine însuși, de posteritate?
Oglinda mamei ești; prin tine parcă
Renaște ea-n în Aprilie fecioară;
Comentarii aleatorii