fără credinţă
pasărea zboară ca o vietate posacă
înglobându-mă
n-am puterea să smulg nici măcar bâzâitul unei muşte
dintr-o pînză văscoasă

în ochii închişi
păianjenul pâdeşte
singurătatea prinsă la colţ, goală

la picioarele mele
gudurându-se discret
din pricina unor firimituri de pâine amară
regină îşi vaită puterea pe umerii furnicilor
ca o spaima încleştată de disperare
cârteşte
împotriva timpului
nu îndrăznesc să spun un cuvânt urât despre soartă