Non chiedermi parole oggi non bastano.
Stanno nei dizionari: sia pure imprevedibili
nei loro incastri, sono consunte voci.
È sempre un prevedibile dejà vu.
Vorrei parlare con te - è lo stesso con Dio -
tramite segni umbratili di nervi,
elettrici messaggi che la psiche
trae dal cuore dell'universo.
Un fremere d'antenne, un disegno di danza,
un infinitesimo battere di ciglia,
Mă bucur să-mi umplu părul cu voi, frunze de toamnă,
să fug prin pădurea nebună, căzând şi râzând, şi să-mi zgârii
obrazul, în scoicile voastre scorţoase … Mă bucur să-mplânt
în toamnă roşcată strigătul meu adânc, singuratic,
sub bolţile pline de aer uscat, de foşnet de vânt,
să fug, să cad şi să râd pe pământul împodobit
de galbenul tău sărut cu o mie de buze, toamnă !
traducere după „On the Meeting of Garcia Lorca and Hart Crane” de Philip Levine
Brooklyn, 1929. Cu siguranță Crane
era beat și habar nu avea cine
este acest andaluz, incapabil
să vorbească pînă și în limba poeziei.
Tînărul care i-a adus împreună
știe însă atît spaniolă cît și engleză,
dar s-a procopsit cu o durere de cap de la săritul
înainte și înapoi între o limbă
și cealaltă. Pentru o clipă de răgaz
se îndreaptă către fereastră, privește în jos
Comentarii aleatorii