Iubitul meu, tu sapi în tot acest deşert
fără încetare fântâni,
din palmele tale arse
cresc
visele mele
de argint,
când ochii tăi ascund
flori de siliciu firáve
în somnul viselor tale
mă alint.
Iubitul meu, deşertul mă strânge,
în pântece o sete
cumplit stă să lovească,
dar vin
să-ţi bucur
visatele câmpii,
tu ştii că n-am să plec
aşa cum alunecă vântul
şi nici când apa
Privește-ți chipul răsturnat în unda
Oglinzii reci și-ascultă cum te chiamă,
Să-l re'noiești că să-ți plătești dobânda
În lume iar, o neferice mama.
Ce pântec oare, plugului ce-l sapă,
Recunoștința n-o să-i mai arate?
Și cine se ascunde într-o groapă
Cu sine însuși, de posteritate?
Oglinda mamei ești; prin tine parcă
Renaște ea-n în Aprilie fecioară;
Când vei aprinde-n ochii tăi disprețul,
Pentru ce sunt sau ce am fost cândva
Și-ai să mă vinzi, voi asculta județul,
Încuvințând tăcut minciuna ta.
Am să m-acuz eu însumi, fi’ndcă mi-este
Păcatul de-a iubi prea-cunoscut
Și n-am să spun de tine vreo poveste
Cu ce greșeli ascuse ai făcut.
Îngenunchindu-mi gândul de izbavă,
Din ura ta, iubire am s-adun;
Pieirea mea îți va aduce slavă,
Voglio un amore doloroso, lento,
che lento sia come una lenta morte,
e senza fine (voglio che più forte
sia de la morte) e senza mutamento.
Voglio che senza tregua in un tormento
occulto sien le nostre anime assorte;
e un mare sia presso a le nostre porte,
solo che pianga in un silenzio intento.
Voglio che sia la torre alta granito,
ed alta sia così che nel sereno
Comentarii aleatorii