De ce ți-e teamă de-ochii de vădană
Înlăcrimați și ești atât de laș?
Vei fi jelit căci vei lăsa o rană
În lume de-ai să mori fără urmași.
Vei plânge aprig sărăcind pământul
De forma umbrei tale, într-o zi
Și la sfârșit nici văduva mormântul
Nu-ți va săpa sub pleoape de copii.
Privește ce risipă faci din lume
Schimbând-o des de parcă-ar fi ta,
Dar frumusețea-i plină de cutume
aveam peştişori aurii şi ei circulau de jur împrejur
într-un bol pe masă lîngă draperiile grele
care acopereau priveliştea ferestrei şi
mama, zîmbind întotdeauna, dorindu-ne pe toţi
cît mai fericiţi, mi-a spus, „fii fericit Henry!”
şi ea avea dreptate: e mai bine să fi fericit
dacă poţi
dar tata continua să o bată ca şi pe mine
de cîteva ori pe săptămînă în vreme ce
Mă bucur să-mi umplu părul cu voi, frunze de toamnă,
să fug prin pădurea nebună, căzând şi râzând, şi să-mi zgârii
obrazul, în scoicile voastre scorţoase … Mă bucur să-mplânt
în toamnă roşcată strigătul meu adânc, singuratic,
sub bolţile pline de aer uscat, de foşnet de vânt,
să fug, să cad şi să râd pe pământul împodobit
de galbenul tău sărut cu o mie de buze, toamnă !
Non nasco più in te.
Hai l'anima di pietra.
Mi hai mandato via la speranza
e adesso...
Adesso giaccio in questa tomba
murato dentro me,
con ogni palmo,
con ogni dente,
con l'amore annegato
nel gioco delle parole,
e, non nato, il poema
rode tacere.
-------------------- Traducere
Nu mă mai nasc în tine.
Ai sufletul de piatră.
Mi-ai izgonit speranţa
şi acum...
Dragoste, cât de multe drumuri duc spre sărut,
câte rătăciri solitare înainte de a te găsi!
trenurile aleargă prin ploie fără mine de-acum,
iar în Taltal nu răsare nicio primăvară.
Căci tu și cu mine, dragostea mea, suntem uniți,
uniți de la veșminte până la rădăcini,
uniți în toamnă, în apă și în șolduri,
până când suntem doar eu și tu - una.
Comentarii aleatorii