Nu-i vina ta c-ai devenit povară
Acelora ce-ți înfierează visul
Și cred că frumusețea e bizară
Și pângărește-n zboru-i Paradisul;
Stigmatul ponegririi ți-e dovada
Desăvârșirii tale peste vreme -
Doar primăvara, viermii, prin livada
Iubirii,-ți schimbă mugurii-n blesteme.
Ai obosit și-n orice ambuscadă
A tinereții ți-ai pierdut armata,
Dar n-ai căzut tentațiilor pradă
Mărturisesc: e-al tău și eu de-asemeni
Chezașa ție mi-am lăsat voința.
Mi-aș renega cuvântul de-ai să semeni
Iertarea-n jur și-aș re'ntregi ființa.
Nici poarta nu-i deschizi, nici el nu pleacă,
Robit avidei arte, el - plăpândul,
'Și-ar fi aparținut de-a pururi dacă
N-aș fi semnat cu mâna-i legământul.
Pecetea frumuseții stă de pază,
Cu semnătura-mi limpede gravată
Cum tatăl decrepit se-mpăunează
Cu faptele vlăstarului mai june,
Și eu la fel, îngenuchiat de-o piază
Rea-mi-însușesc avid ce-n tine bun e;
Căci frumusețe, stirpe, bogăție
Și-nțelepciune - toate laolaltă -
‘Ți-ncoronează formele iar mie
Iubirea – gaj – îmi crește mai înaltă.
Deși nu-s șchiop, sărac și nici disprețul
Întunecat, substanța nu-o sfărâmă,
Îi recunosc risipei tale prețul
Il est le seul à mener vers l’Ether
Le sillon creusé au pays, dès le foyer.
A les voir s’arc-bouter aux cornes du fer,
Il semble coulé en bronze, les bœufs en rocher.
Le blé, le maïs, le seigle, l’orge, le millet
Aucune graine ne court le risque de se détruire.
La lame de la charrue, quand retournée,
S’attarde un peu sous le soleil pour roussir.
Traducere după ,,La Muse vénale'' de Charles Baudelaire
O muza mea preascumpă, care iubeşti palate,
O să ai tu, când vântu-n Ianuarie va sufla,
Când negre griji, la iarnă, în seri, te-or vizita,
Un foc, să-ţi încălzească picioarele-ngheţate?
Vor învia-ai tăi umeri de marmuri nepătate
La razele nocturne pătrunse prin perdea?
În punga mai uscată ca însăşi gura ta,
O să culegi tu aur din bolţile înalte?
Comentarii aleatorii