C’était comme si les nuages avaient ouvert une porte,
Par où la reine blanche de la nuit passe, morte.
Ô dors, ô dors en paix entre mille luminaires,
Dans la sépulture bleue et dans ton fin suaire,
Dans le cintre des cieux, splendide mausolée,
Toi, le monarque nocturne, beau, doux et adoré!
Les étendues du monde sont sous le givre blanc,

Trăiam singur, fără niciun alin,
Într-o lume de lacrimi şi suspin
Şi sufletu-mi era apă stătută, mâloasă,
Până ce curata, gingaşa Eulalie îmi deveni îmbujorată mireasă,
Până ce tânăra cu păr auriu Eulalie îmi deveni surâzătoare mireasă.

Ah, mai puţin, mai puţin strălucesc
Stelele din înaltul ceresc