Mă bucur să-mi umplu părul cu voi, frunze de toamnă,
să fug prin pădurea nebună, căzând şi râzând, şi să-mi zgârii
obrazul, în scoicile voastre scorţoase … Mă bucur să-mplânt
în toamnă roşcată strigătul meu adânc, singuratic,
sub bolţile pline de aer uscat, de foşnet de vânt,
să fug, să cad şi să râd pe pământul împodobit
de galbenul tău sărut cu o mie de buze, toamnă !
Nu te iubesc fiincă ești ruie ca sarea, topazul,
sau ca săgeta de carne ce stârnește focul;
te iubesc așa cum anumite lucruri obscure
se iubesc: în secret, între umbră și suflet.
Te iubesc cum iubesc planta ce nu se-mpodobește,
luminată din adanc de florile nenăscute,
și, hrănită de dragostea ce se ascunde în mine,
își revarsă aroma vie asupra pământului.
I start putting together colorful pieces of glass, a winding mosaic
reminding me of gaudi
he never saw it but you know lately
he used to lift his glasses up on his nose
with the hand holding a pencil
and he would tell me there’s still time for a walk
let’s have something to eat first
Am dojenit aseară timpuria
Violă-n floare: "Dulcele parfum,
Mi l-ai răpit, hoț tandru!" iar mândria
În mine-am îngropat-o de acum.
Neprihănitul crin, pentru-a ta mână,
Îl cert, sovârful - pentru păru-ți moale,
Iar rozele, cu spini o să rămână
Roșind și-apoi albind de disperare.
Ne-a amăgit a treia, însă vina
Mai mare-i căci ți-a subjigat sărutul;
Își va primi sentința și-n grădina
Comentarii aleatorii