Matilda, numele plantei, al pietrei sau al vinului
și-al oricărui lucru născut din pământ
ce durează, cuvânt ce crește odată cu zorii
și-n care erupe lumina lamâilor.
Prin numele-acesta aleargă marile corăbii
învăluite în roiuri de flăcări albastre,
iar aceste scrisori sunt apa unui fluviu
ce curge prin sufletul meu calcinat.
Iubesc păcatul și urăsc virtutea
Ce-ngroapă-adânc pornirea vinovată,
Căci judecată după-al meu statut ea
E demnă și nu merită mustrată
De gura ta – podoabă stacojie -
Cu care sigilezi în mine chinul
Falsului pact de dragoste și mie
Mă furi în pat că să îți iei tainul.
Eu te curtez smerit în miezul zilei,
Prin ochii mei îți dau și-ți cer iubire
Legitimă și nu răsadul milei
Când vor săpa în fruntea ta tranșee
Întunecate, patruzeci de ierni,
Trufașa tinerețe-o să se-ncheie
Și-o să te-acoperi doar cu buruieni.
La întrebarea: “Unde-i frumusețea
Și bogăția zilelor?”, nici mie
Să nu-mi răspunzi că-n ochi e tinerețea
Ascunsă, din rușine sau mândrie.
“Îți irosești, prietene”,-ți voi spune
“Comorile!”; cândva vei înțelege
Că un copil din tine o s-adune
Comentarii aleatorii