Cavaler vestit
Și vesel gătit
Pe drum a apucat-o,
Prin umbră și prin soare,
Cântând cântări ușoare,
Să caute-Eldorado.
*
Însă-mbătrâni
Cavalerul și
În piept i s-a prelins
O umbră, fiindcă el
Nu a găsit defel
Acel tărâm de vis.
*
Iar apoi pierzând
Puteri și avânt,
Pe-o umbră-a întrebat-o:
Când vor săpa în fruntea ta tranșee
Întunecate, patruzeci de ierni,
Trufașa tinerețe-o să se-ncheie
Și-o să te-acoperi doar cu buruieni.
La întrebarea: “Unde-i frumusețea
Și bogăția zilelor?”, nici mie
Să nu-mi răspunzi că-n ochi e tinerețea
Ascunsă, din rușine sau mândrie.
“Îți irosești, prietene”,-ți voi spune
“Comorile!”; cândva vei înțelege
Că un copil din tine o s-adune
Nu-mi poți ierta greșelile trecute
Și-mi spui că-s șchiop și mă-nconvoi. Mai mult
Ce pot să fac, ajuns la senectute,
Decât să tac în beznă și s-ascult?
Căci nu-mi poti da, iubite, nici juma’te
Din tot disprețul ce îl port deja,
Știindu-ți voia crâncenă, în spate ;
Mă vei urâ și-apoi mă vei uita,
Iar eu – pribeag –, cu numele-ți pe buze,
N-am să alerg ca să îți ies în drum
Mă bucur să-mi umplu părul cu voi, frunze de toamnă,
să fug prin pădurea nebună, căzând şi râzând, şi să-mi zgârii
obrazul, în scoicile voastre scorţoase … Mă bucur să-mplânt
în toamnă roşcată strigătul meu adânc, singuratic,
sub bolţile pline de aer uscat, de foşnet de vânt,
să fug, să cad şi să râd pe pământul împodobit
de galbenul tău sărut cu o mie de buze, toamnă !
Comentarii aleatorii