Voglio un amore doloroso, lento,
che lento sia come una lenta morte,
e senza fine (voglio che più forte
sia de la morte) e senza mutamento.
Voglio che senza tregua in un tormento
occulto sien le nostre anime assorte;
e un mare sia presso a le nostre porte,
solo che pianga in un silenzio intento.
Voglio che sia la torre alta granito,
ed alta sia così che nel sereno
Săpând adânc, din cronici anonime,
Dezgrop ființe magice de ieri
Și din frumoasele-epopei în rime,
Domnițele și chipeși cavaleri.
Văd pe blazoane, unde se agață
O mână, o sprânceană sau o buză,
Cum prinde parcă, sub vopseluri, viață
O frumusețe ce de-acum mi-e muză.
În ruga lor, îți prevesteau cu fală
Făptura-ți ce avea să mă încânte,
Dar n-au știut, orbiți de îndrăzneală,
Am înțeles că nu-mpărțim o soartă,
Deși iubirea noastră-i numai una;
Durerea și dizgrația o portă
Doar jumătatea-mi, pentru totdeauna.
Ni-e dragostea-ndoită la cheremul
Destinului bolnav și-o să ne-ajungă
‘N-același vad amestecați, blestemul
Ce orele suave ni le-alungă.
De n-am să te mai văd, a mea durere
Vei duce-o preschimbată în rușine;
Nu-mi făuri din laude avere
traducere după „On the Meeting of Garcia Lorca and Hart Crane” de Philip Levine
Brooklyn, 1929. Cu siguranță Crane
era beat și habar nu avea cine
este acest andaluz, incapabil
să vorbească pînă și în limba poeziei.
Tînărul care i-a adus împreună
știe însă atît spaniolă cît și engleză,
dar s-a procopsit cu o durere de cap de la săritul
înainte și înapoi între o limbă
și cealaltă. Pentru o clipă de răgaz
se îndreaptă către fereastră, privește în jos
Comentarii aleatorii