Cum tatăl decrepit se-mpăunează
Cu faptele vlăstarului mai june,
Și eu la fel, îngenuchiat de-o piază
Rea-mi-însușesc avid ce-n tine bun e;
Căci frumusețe, stirpe, bogăție
Și-nțelepciune - toate laolaltă -
‘Ți-ncoronează formele iar mie
Iubirea – gaj – îmi crește mai înaltă.
Deși nu-s șchiop, sărac și nici disprețul
Întunecat, substanța nu-o sfărâmă,
Îi recunosc risipei tale prețul
my hands my feet
roots
of the inward tree
each heartbeat each breath
improbable breezes
leaves rustling
the language of hours
in the evening sometimes
I climb it
curling myself
I gaze in the distance
the summer growing old
like a beautiful woman
La despărțire, irisul, spre minte
S-a reîntors și visul mi-l veghează;
Juma'te-nchis, se străduie cuminte
Să mai arunce-n juru-mi câte-o rază,
Dar nu trimite inimii-mpietrite
Conturul clar de aripi sau petale,
Căci prinse-n zbor, obiectele grabite,
Nu își găsesc în temniță tipare.
E mult prea ascuțită sau senină
Privirea mea și-n vietăți diforme
Sau gingașe, prin beznă sau lumină,
E anotimpu-n care, prin frunzișul
Rărit și galben - coruri în ruine -,
Înfrigurată-și caută-ascunzișul
Și cântă dulce pasărea din mine.
La orizont lumina se destramă,
Căci soarele sărută occidentul;
Se-ntunecă în mine; morții vamă
Îi datorez: trecutul și prezentul.
Mai pâlpâie în mine o văpaie
Din anii tinereții-n pat de zgură,
În așteptarea morții; viața mea e
În moarte doar voi mai găsi izbândă:
Cerșește prin desert cel drept din fire,
Cel laș primește laurii dobandă,
Credința pură - doar nefericire,
Onoarea se hrănește cu rușine,
E-un lucru grav Virtutea la fecioare,
Perfecțiunea zace în ruine,
Iar Forța nu se ține pe picioare,
Își face cuib corupția în Artă,
Nebunu-i șef peste-nțelepți o mie,
Un Adevăr prea simplu nu se poartă,
Comentarii aleatorii