Îți vei aminti cândva de râpa capricioasă,
din care s-au înălțat miresme înfiorate,
din când în când, pasărea învaluită
de ape și amorteala: penajul de iarnă.
Îți vei aminti de darurile pământului:
parfumurile irascibile, filoanele de aur,
ierburile tufișului, smintitele rădăcini,
spinii ca niște săbii vrăjite.
Îți vei aminti buchetul dăruit,
buchetul de umbre și apele tăcute,
Questa verde serata ancora nuova
e la luna che sfiora calma il giorno
oltre la luce aperto con le rondini
daranno pace e fiume alla campagna
ed agli esuli morti un altro amore;
ci rimpiange monotono quel grido
brullo che spinge già l' inverno, è solo
l' uomo che porta la città lontano.
e nei treni che spuntano, e nell' ora
fonda che annotta, sperano le donne
I still wear the clothing from another life
used, full of stars
tips of light grow in pockets
the way you know me
lost in old bookstores
breathing in catalogs, sketches, engravings
with scattered memories
counting the bridges across Seine
transient boats
the clouds lay in bema
starved
they devour me
on this ineffable highway
in me
incendiary I wander
Il est le dernier poil frisé de la moustache de Salvador Dali.
Il est la balle égarée du Winchester de John Wayne.
Il est le rasoir qui a tailladé la figure de métaphore de la poésie.
Il est le dattier qui a adouci les arbres du paradis le long du Tigre et de l’Euphrate.
Qu’avions-nous donc, demandé-je à Abdul Kader El-Janabi,
au cinquième étage, rue Nollet, près de Clichy, à Paris.
Comentarii aleatorii