Iubitul meu, tu sapi în tot acest deşert
fără încetare fântâni,
din palmele tale arse
cresc
visele mele
de argint,
când ochii tăi ascund
flori de siliciu firáve
în somnul viselor tale
mă alint.

Iubitul meu, deşertul mă strânge,
în pântece o sete
cumplit stă să lovească,
dar vin
să-ţi bucur
visatele câmpii,
tu ştii că n-am să plec
aşa cum alunecă vântul
şi nici când apa

De ce ți-e teamă de-ochii de vădană
Înlăcrimați și ești atât de laș?
Vei fi jelit căci vei lăsa o rană
În lume de-ai să mori fără urmași.
Vei plânge aprig sărăcind pământul
De forma umbrei tale, într-o zi
Și la sfârșit nici văduva mormântul
Nu-ți va săpa sub pleoape de copii.
Privește ce risipă faci din lume
Schimbând-o des de parcă-ar fi ta,
Dar frumusețea-i plină de cutume