Tristan de caldera Tzara, al doilea infant. Un chiot spectral al infraroșului cu timpanul descris de spirale arhimedice.Tristan își închide șiret pantoful cu șiret arhaic.E cald și plictis de închisoare. Păsărici fără cioc, mulatre doamne gătesc la cină vreascuri elisee. Tristan își șterge nasul în dantela barocă. A desenat un trup fără cal și plânge.
seară liniştită, parcă marea-mi spune
să-mi îngrop tristeţea-n unde, ca şi ea,
dar o veche rană plânsului mă-ndeamnă,
dusă pe vecie, tinereţea mea…
suflete, nu crede-n cele care pleacă,
tot ce-i vis, ca visul se va risipi,
dar văzduhul, parcă, tainic îmi şopteşte
că-n celeste plaiuri ne vom regăsi.
vântul zburdă liber peste largul mării,
dorul de plecare cântă-n mine-acum…
La moartea mea prin testament, în lume
Voi răspândi virtuțile-mi de-a pururi,
Dar tu iubite, uită al meu nume,
Căci vei găsi la mine doar cusururi;
De-l vei păstra prin născociri integru
Și ai s-arăți, prin laudă, ce soi e,
Vei fi faimos și adevărul negru
Îl voi îmbrățișa de bunăvoie;
Dar dragostea limbută, cu mincină
Va-mpodobi omagiul către mine;
Îngroapă-l deci cu trupul împreună
Comentarii aleatorii