Nici noaptea, nici aerul, nici aurora nu te-atinge,
doar pământul, virtutea florilor,
merele ce cresc ascultând apa pură,
tina și rășinile din țara ta aromată.
Din Quinchamali unde ți-au făurit ochii
și pâna în La Frontera unde ți-au plămădit tălpile
pentru mine, ești lutul întunecat pe care îl cunosc :
de pe coapsele tale culeg din nou grâul.
Rechem în iarna dulcilor tăceri,
Speranțe rătăcite în trecut
Și-l plâng cu lacrimi noi pe cel de ieri,
Ce prin deșertul vieții s-a pierdut,
Iar ochii mei -o matcă ce-a secat-
Pentru amicii care nu mai sunt
Și pentru-amoruri ce acum decad,
Cu râuri largi inundă orice gând.
Tristețile, uitării nu-i dau curs
Și răscolesc prin amintiri firesc
Și-adânc; e timpul fi'ndcă-am smuls
A fost odată un cățel
A fost odată un cățel pe care îl chema Bu bu bu.
Strigi “Bu bu bu!” și cățelul iese fuguța de sub pat ori sare de pe masă ori iese târâș de sub divan.
Déserte et blanche, la chambre est pareille à un mort…
Le feu dans l’âtre s’éteint, réduit en cendres… -
Le poète reste tout près, foudroyé par le sort,
Et nulle flamme à ses yeux ne vient se suspendre…
Et son grand génie, au mythe paraît atteindre…
de atâtea ori ar fi trebuit să vorbim
astăzi plutesc în tăcerea aceasta ca un galion
cu echipajul decimat de holeră.
nu vreau pânze noi nici o altă busolă mai degrabă aruncă-mă-n aer
sparge ferestrele
am nevoie de tine ca de singura piele în care mai pot să-mi întorc
dimineaţa spre nord.
Comentarii aleatorii