Traducere după ,,La Muse vénale'' de Charles Baudelaire
O muza mea preascumpă, care iubeşti palate,
O să ai tu, când vântu-n Ianuarie va sufla,
Când negre griji, la iarnă, în seri, te-or vizita,
Un foc, să-ţi încălzească picioarele-ngheţate?
Vor învia-ai tăi umeri de marmuri nepătate
La razele nocturne pătrunse prin perdea?
În punga mai uscată ca însăşi gura ta,
O să culegi tu aur din bolţile înalte?
Rătăcind prin pădure, am tăiat o creangă pământie,
iar de pe buzele ei însetate s-a înălțat un susur:
a fost poate vocea tânguioasă a râului,
un clopot spart sau o inimă străpunsă;
Ceva ce părea că vine de departe,
ascuns în adâncuri, învelit de humă,
un strigăt îmbrățișat de toamne fără sfârșit,
de umbra informă și umedă a frunzelor.
Comentarii aleatorii