La moartea mea prin testament, în lume
Voi răspândi virtuțile-mi de-a pururi,
Dar tu iubite, uită al meu nume,
Căci vei găsi la mine doar cusururi;
De-l vei păstra prin născociri integru
Și ai s-arăți, prin laudă, ce soi e,
Vei fi faimos și adevărul negru
Îl voi îmbrățișa de bunăvoie;
Dar dragostea limbută, cu mincină
Va-mpodobi omagiul către mine;
Îngroapă-l deci cu trupul împreună
Am dojenit aseară timpuria
Violă-n floare: "Dulcele parfum,
Mi l-ai răpit, hoț tandru!" iar mândria
În mine-am îngropat-o de acum.
Neprihănitul crin, pentru-a ta mână,
Îl cert, sovârful - pentru păru-ți moale,
Iar rozele, cu spini o să rămână
Roșind și-apoi albind de disperare.
Ne-a amăgit a treia, însă vina
Mai mare-i căci ți-a subjigat sărutul;
Își va primi sentința și-n grădina
Verrà la morte e avrà i tuoi occhi-
questa morte che ci accompagna
dal mattino alla sera, insonne,
sorda, come un vecchio rimorso
o un vizio assurdo. I tuoi occhi
saranno una vana parola,
un grido taciuto, un silenzio.
Così li vedi ogni mattina
quando su te sola ti pieghi
nello specchio. O cara speranza,
quel giorno sapremo anche noi
che sei la vita e sei il nulla
Comentarii aleatorii