Dragoste, cât de multe drumuri duc spre sărut,
câte rătăciri solitare înainte de a te găsi!
trenurile aleargă prin ploie fără mine de-acum,
iar în Taltal nu răsare nicio primăvară.
Căci tu și cu mine, dragostea mea, suntem uniți,
uniți de la veșminte până la rădăcini,
uniți în toamnă, în apă și în șolduri,
până când suntem doar eu și tu - una.
Când vei aprinde-n ochii tăi disprețul,
Pentru ce sunt sau ce am fost cândva
Și-ai să mă vinzi, voi asculta județul,
Încuvințând tăcut minciuna ta.
Am să m-acuz eu însumi, fi’ndcă mi-este
Păcatul de-a iubi prea-cunoscut
Și n-am să spun de tine vreo poveste
Cu ce greșeli ascuse ai făcut.
Îngenunchindu-mi gândul de izbavă,
Din ura ta, iubire am s-adun;
Pieirea mea îți va aduce slavă,
E anotimpu-n care, prin frunzișul
Rărit și galben - coruri în ruine -,
Înfrigurată-și caută-ascunzișul
Și cântă dulce pasărea din mine.
La orizont lumina se destramă,
Căci soarele sărută occidentul;
Se-ntunecă în mine; morții vamă
Îi datorez: trecutul și prezentul.
Mai pâlpâie în mine o văpaie
Din anii tinereții-n pat de zgură,
În așteptarea morții; viața mea e
Comentarii aleatorii