Iubesc păcatul și urăsc virtutea
Ce-ngroapă-adânc pornirea vinovată,
Căci judecată după-al meu statut ea
E demnă și nu merită mustrată
De gura ta – podoabă stacojie -
Cu care sigilezi în mine chinul
Falsului pact de dragoste și mie
Mă furi în pat că să îți iei tainul.
Eu te curtez smerit în miezul zilei,
Prin ochii mei îți dau și-ți cer iubire
Legitimă și nu răsadul milei
Nu-mi poți ierta greșelile trecute
Și-mi spui că-s șchiop și mă-nconvoi. Mai mult
Ce pot să fac, ajuns la senectute,
Decât să tac în beznă și s-ascult?
Căci nu-mi poti da, iubite, nici juma’te
Din tot disprețul ce îl port deja,
Știindu-ți voia crâncenă, în spate ;
Mă vei urâ și-apoi mă vei uita,
Iar eu – pribeag –, cu numele-ți pe buze,
N-am să alerg ca să îți ies în drum
Nu te-ntrista dacă îmi sună ceasul
De-acum și-aud îngrozitoarea șoaptă
A morții, ritmic măsurându-mi pasul
Spre gropa unde viermii mă așteaptă!
Nu-ți aminti, citind aceste rânduri,
De mâna mea!; Iubindu-te,-ți voi cere,
Când n-oi mai fi, să uiți aceste gânduri
Și vise dulci umbrite de durere.
Tot ce am scris și tu reciti e-n van, de
Voi zace sub pământ sau sub zăpadă;
Blestem amarnic inima ce-a-mpuns
Și-n pieptul lui și în al meu. Mai grav
E ca durerea-mi nu-i i-e de ajuns
Și-mi schimbă-amicu-n sclavul unui sclav.
Din ochiul crud mă fur pe mine acum,
Da’n ochii săi cresc tainice scântei,
Mă-ndepărtez de amândoi și-n fum
Mă-nec tăcut de trei ori câte trei.
La sânul tău închide-mă de viu
Ca să-i răscumpăr sufletul căzut
Comentarii aleatorii