Îți vei aminti cândva de râpa capricioasă,
din care s-au înălțat miresme înfiorate,
din când în când, pasărea învaluită
de ape și amorteala: penajul de iarnă.

Îți vei aminti de darurile pământului:
parfumurile irascibile, filoanele de aur,
ierburile tufișului, smintitele rădăcini,
spinii ca niște săbii vrăjite.

Îți vei aminti buchetul dăruit,
buchetul de umbre și apele tăcute,

Timp nemilos, tocești cu râvnă gheare
Oricărui leu și-n ierni îngropi lăstarul
Sub lut; smulgi colții aprigelor fiare
Și cerni pe-arípi de Phoenix tânăr jarul;
Înveselești și întristezi natura
Cu anotimpuri reci sau dulci iar clima
Și frumusețea-i – timp – i-o dai de-a dura,
Dar am să-ți osândesc de-a pururi crima:
Nu-i scrijeli iubitului pe frunte
Cu dalta-ți veche semn de-mbătrânire,