Iubire oarbă, ochii mi-i înveți
Că-i o minciună tot ceea ce văd
În jurul meu – prinos de frumuseți
Sub raza lor se schimbă în prăpăd.
De ce-acostez mereu pe-același dig
Lâng-alte bărci și ochiul meu corupt
Și slab s-a prins de-a pururea-n cârlig,
Iar cugetu-mi de suflet nu s-a rupt?
De ce mai cred că-s singurul stăpân
Și exilat pe-ndepărtatul mal
Și pe-ochii mei minciunile rămân

Varianta I

N-am să te-asemui cu o zi de vară!
Ești mult mai luminos și mai cuminte;
Scadența verii îmi aduce-aminte
Că mugurii-n furtună or să piară.

E ochiul paradisului fierbinte
Câteodat’, dar auru-i, pe seară,
Se-ntunecă încet și-o să dispară
Tot ce-i frumos căci timpul nu ne minte.

E vara de pe chipul tău perenă;
N-ai să te stingi de-acuma - nu te teme! -