Sur ses lèvres se dessine l’écho murmuré du dernier vers de la berceuse aimée.
Un ruban jaune embellit ses cheveux
tandis que les boucles délaissées n’ont pas encore effacé - sur son front – la trace du baiser de Dieu.
En 1920, deux années après sa naissance, la vie, en son corps, fut embaumée
et quelqu’un demanda: à la fin du temps, n’y aurait-il pas
un quart d’heure de plus ?
traducere dupa "Memoria imediata" de Marina Nicolaev
immediate memory
I do not remember of you
your body’s print has dispersed
through epidermis waves
through intestines
like a lethal substance
absorbed
long time ago
I had reprogrammed
my identity
removing
late nostalgia
old fashioned
when the snail traces
were glistening still
on morning’s lips
opening
gangrenes of the kiss
in old used saraband
Ca o lingoare dragostea mă arde
Pe dinăuntru, chinul prelungindu-l
Și pașii mi-i îndrumă către moarte
Cerșind doar rău ca să-și aline jindul
De când și mintea – doctorul iubirii –
M-a părăsit fiindcă îmi astup
Urechile, disper și-ngădui firii
Să îmi ucidă patima din trup.
Speranțe n-am și-n locul rațiunii
Un zbucium fără noimă se întinde ;
Vorbesc despre-adevăruri ca nebunii,
seară liniştită, parcă marea-mi spune
să-mi îngrop tristeţea-n unde, ca şi ea,
dar o veche rană plânsului mă-ndeamnă,
dusă pe vecie, tinereţea mea…
suflete, nu crede-n cele care pleacă,
tot ce-i vis, ca visul se va risipi,
dar văzduhul, parcă, tainic îmi şopteşte
că-n celeste plaiuri ne vom regăsi.
vântul zburdă liber peste largul mării,
dorul de plecare cântă-n mine-acum…
Iubitul meu, tu sapi în tot acest deşert
fără încetare fântâni,
din palmele tale arse
cresc
visele mele
de argint,
când ochii tăi ascund
flori de siliciu firáve
în somnul viselor tale
mă alint.
Iubitul meu, deşertul mă strânge,
în pântece o sete
cumplit stă să lovească,
dar vin
să-ţi bucur
visatele câmpii,
tu ştii că n-am să plec
aşa cum alunecă vântul
şi nici când apa
Comentarii aleatorii