Mă bucur să-mi umplu părul cu voi, frunze de toamnă,
să fug prin pădurea nebună, căzând şi râzând, şi să-mi zgârii
obrazul, în scoicile voastre scorţoase … Mă bucur să-mplânt
în toamnă roşcată strigătul meu adânc, singuratic,
sub bolţile pline de aer uscat, de foşnet de vânt,
să fug, să cad şi să râd pe pământul împodobit
de galbenul tău sărut cu o mie de buze, toamnă !
Te rog lasă-mă să-mi povestesc teama
prin rânduri ce vorbesc.
Cum au disparut:
tinerețea-mi, inconștiența
visele pline cu roze
doar amarul îmi deflora viața
cu griji mărunte fără număr
insuportabile dureri..
Apoi veni plecarea spre orient
cu o corabie transparentă
pe punte marinarii beți
ce se clătinau penibil
ca dansul lebedei între dulăi
Când vor săpa în fruntea ta tranșee
Întunecate, patruzeci de ierni,
Trufașa tinerețe-o să se-ncheie
Și-o să te-acoperi doar cu buruieni.
La întrebarea: “Unde-i frumusețea
Și bogăția zilelor?”, nici mie
Să nu-mi răspunzi că-n ochi e tinerețea
Ascunsă, din rușine sau mândrie.
“Îți irosești, prietene”,-ți voi spune
“Comorile!”; cândva vei înțelege
Că un copil din tine o s-adune
Tristan de caldera Tzara, al doilea infant. Un chiot spectral al infraroșului cu timpanul descris de spirale arhimedice.Tristan își închide șiret pantoful cu șiret arhaic.E cald și plictis de închisoare. Păsărici fără cioc, mulatre doamne gătesc la cină vreascuri elisee. Tristan își șterge nasul în dantela barocă. A desenat un trup fără cal și plânge.
Comentarii aleatorii