simt uneori cum înoată
în mine o sepie ca o inimă
când tu te apropii
fuge în coapsa stângă
deghizată într-o ploaie roşie
când te îndepărtezi
mi se refugiază în pântec
ce devine un fel de acvariu fluorescent
pe care tu ai vrea
să-l mângâi noaptea în pat
Trăiam singur, fără niciun alin,
Într-o lume de lacrimi şi suspin
Şi sufletu-mi era apă stătută, mâloasă,
Până ce curata, gingaşa Eulalie îmi deveni îmbujorată mireasă,
Până ce tânăra cu păr auriu Eulalie îmi deveni surâzătoare mireasă.
Ah, mai puţin, mai puţin strălucesc
Stelele din înaltul ceresc
Mărturisesc: e-al tău și eu de-asemeni
Chezașa ție mi-am lăsat voința.
Mi-aș renega cuvântul de-ai să semeni
Iertarea-n jur și-aș re'ntregi ființa.
Nici poarta nu-i deschizi, nici el nu pleacă,
Robit avidei arte, el - plăpândul,
'Și-ar fi aparținut de-a pururi dacă
N-aș fi semnat cu mâna-i legământul.
Pecetea frumuseții stă de pază,
Cu semnătura-mi limpede gravată
Comentarii aleatorii