Trăiam singur, fără niciun alin,
Într-o lume de lacrimi şi suspin
Şi sufletu-mi era apă stătută, mâloasă,
Până ce curata, gingaşa Eulalie îmi deveni îmbujorată mireasă,
Până ce tânăra cu păr auriu Eulalie îmi deveni surâzătoare mireasă.
Ah, mai puţin, mai puţin strălucesc
Stelele din înaltul ceresc
Sur ses lèvres se dessine l’écho murmuré du dernier vers de la berceuse aimée.
Un ruban jaune embellit ses cheveux
tandis que les boucles délaissées n’ont pas encore effacé - sur son front – la trace du baiser de Dieu.
En 1920, deux années après sa naissance, la vie, en son corps, fut embaumée
et quelqu’un demanda: à la fin du temps, n’y aurait-il pas
un quart d’heure de plus ?
cerînd un exemplu
(în timp ce altcineva cere un exemplu)
prosoapele colorate
se înclină triste spre eter
toate atîrnate pe aceeași frînghie
demonstrînd că negrul necunoscut
se aranjează în baie
ca o muzică liniștită
departe de toate
noaptea
se cuibărește în mormîntul
scurmat de dintele unui lup
Comentarii aleatorii