Cum valurile mușcă din faleze,
Iar în clepsidră grabnic se aștern
Minutele, schimbări o să urmeze
Altor schimbări într-un convoi etern.
De când te naști, prin râul de lumină
Înoți și ești încoronat adult
Cu lașități sau glorie divină,
Dar timpul ia, decât a dat, mai mult:
Usucă tot ce-atinge, frumuseții
Pe frunte-i sapă-ncrețituri adânci,
Înșfacă geniul rar și tinereții,
La despărțire, irisul, spre minte
S-a reîntors și visul mi-l veghează;
Juma'te-nchis, se străduie cuminte
Să mai arunce-n juru-mi câte-o rază,
Dar nu trimite inimii-mpietrite
Conturul clar de aripi sau petale,
Căci prinse-n zbor, obiectele grabite,
Nu își găsesc în temniță tipare.
E mult prea ascuțită sau senină
Privirea mea și-n vietăți diforme
Sau gingașe, prin beznă sau lumină,
Nu-i stavilă-ntre inimi devotate!…
Iubirea nu-i iubire de-o ispită
Îi schimbă cursul fără greutate
Și-alungă trădătorii. Neclintită,
Ea stălucește ca un far prin norii
Furtunii, stând de veghe, la distanță,
Ea-i steaua ce îndrumă călătorii
Și-i fără preț, deși n-are substanță.
Ea nu-i bufonul timpului! Chiar dacă
Se vor zbârci treptat obrajii moi,
Ea nu se stinge-n veci și nu se pleacă
Comentarii aleatorii