Dragoste, cât de multe drumuri duc spre sărut,
câte rătăciri solitare înainte de a te găsi!
trenurile aleargă prin ploie fără mine de-acum,
iar în Taltal nu răsare nicio primăvară.
Căci tu și cu mine, dragostea mea, suntem uniți,
uniți de la veșminte până la rădăcini,
uniți în toamnă, în apă și în șolduri,
până când suntem doar eu și tu - una.
Sur ses lèvres se dessine l’écho murmuré du dernier vers de la berceuse aimée.
Un ruban jaune embellit ses cheveux
tandis que les boucles délaissées n’ont pas encore effacé - sur son front – la trace du baiser de Dieu.
En 1920, deux années après sa naissance, la vie, en son corps, fut embaumée
et quelqu’un demanda: à la fin du temps, n’y aurait-il pas
un quart d’heure de plus ?
out of the bus all afternoons
can be seen dilated by heat
my body warming the backseat
along with the heart like a scared butterfly
of the blonde woman near the window
silence wrapping the city with
an infinite net of delusive sensations
glowing inside the bodies flattened
by the speed of the city seen through the rear window
Ești hrana ce îmi ține-n viață gândul,
Ca-n lupta pentru tine să mai sper
Și ploaia ce acoperă pământul
Din care eu – sărac – îmi cresc averi.
Cu tine mă fălesc acuma, însă
Apoi te priveghez ca straja-n cart;
Acum te țin ca pe-o comoară strânsă
La piept și-apoi cu alții te împart;
Mă satur de privirea-ți câteodată
Și după ea tânjesc în alte ori;
Durerea sau plăcerea-adevărată
Comentarii aleatorii