Nici noaptea, nici aerul, nici aurora nu te-atinge,
doar pământul, virtutea florilor,
merele ce cresc ascultând apa pură,
tina și rășinile din țara ta aromată.
Din Quinchamali unde ți-au făurit ochii
și pâna în La Frontera unde ți-au plămădit tălpile
pentru mine, ești lutul întunecat pe care îl cunosc :
de pe coapsele tale culeg din nou grâul.
Nu-i stavilă-ntre inimi devotate!…
Iubirea nu-i iubire de-o ispită
Îi schimbă cursul fără greutate
Și-alungă trădătorii. Neclintită,
Ea stălucește ca un far prin norii
Furtunii, stând de veghe, la distanță,
Ea-i steaua ce îndrumă călătorii
Și-i fără preț, deși n-are substanță.
Ea nu-i bufonul timpului! Chiar dacă
Se vor zbârci treptat obrajii moi,
Ea nu se stinge-n veci și nu se pleacă
Cercueils de plomb dormaient à poings fermés
Comme fleurs de plomb, funéraire vêtement –
Moi. Le caveau !... il y faisait du vent.
Pour faire pendant, couronnes de plomb grinçaient.
Dos tourné, mon amour de plomb dormait
Sur fleurs de plomb ; j’entrepris de l’appeler –
Le mort – seul. Et moi… le froid y régnait…
out of the bus all afternoons
can be seen dilated by heat
my body warming the backseat
along with the heart like a scared butterfly
of the blonde woman near the window
silence wrapping the city with
an infinite net of delusive sensations
glowing inside the bodies flattened
by the speed of the city seen through the rear window
Comentarii aleatorii