Când vei aprinde-n ochii tăi disprețul,
Pentru ce sunt sau ce am fost cândva
Și-ai să mă vinzi, voi asculta județul,
Încuvințând tăcut minciuna ta.
Am să m-acuz eu însumi, fi’ndcă mi-este
Păcatul de-a iubi prea-cunoscut
Și n-am să spun de tine vreo poveste
Cu ce greșeli ascuse ai făcut.
Îngenunchindu-mi gândul de izbavă,
Din ura ta, iubire am s-adun;
Pieirea mea îți va aduce slavă,
Iubesc păcatul și urăsc virtutea
Ce-ngroapă-adânc pornirea vinovată,
Căci judecată după-al meu statut ea
E demnă și nu merită mustrată
De gura ta – podoabă stacojie -
Cu care sigilezi în mine chinul
Falsului pact de dragoste și mie
Mă furi în pat că să îți iei tainul.
Eu te curtez smerit în miezul zilei,
Prin ochii mei îți dau și-ți cer iubire
Legitimă și nu răsadul milei
Când vor săpa în fruntea ta tranșee
Întunecate, patruzeci de ierni,
Trufașa tinerețe-o să se-ncheie
Și-o să te-acoperi doar cu buruieni.
La întrebarea: “Unde-i frumusețea
Și bogăția zilelor?”, nici mie
Să nu-mi răspunzi că-n ochi e tinerețea
Ascunsă, din rușine sau mândrie.
“Îți irosești, prietene”,-ți voi spune
“Comorile!”; cândva vei înțelege
Că un copil din tine o s-adune
La moartea mea prin testament, în lume
Voi răspândi virtuțile-mi de-a pururi,
Dar tu iubite, uită al meu nume,
Căci vei găsi la mine doar cusururi;
De-l vei păstra prin născociri integru
Și ai s-arăți, prin laudă, ce soi e,
Vei fi faimos și adevărul negru
Îl voi îmbrățișa de bunăvoie;
Dar dragostea limbută, cu mincină
Va-mpodobi omagiul către mine;
Îngroapă-l deci cu trupul împreună
Comentarii aleatorii