E anotimpu-n care, prin frunzișul
Rărit și galben - coruri în ruine -,
Înfrigurată-și caută-ascunzișul
Și cântă dulce pasărea din mine.
La orizont lumina se destramă,
Căci soarele sărută occidentul;
Se-ntunecă în mine; morții vamă
Îi datorez: trecutul și prezentul.
Mai pâlpâie în mine o văpaie
Din anii tinereții-n pat de zgură,
În așteptarea morții; viața mea e
I morti maturano,
il mio cuore con essi.
Pietà di sé
nell'ultimo umore ha la terra.
Muove nei vetri dell'urna
una luce d'alberi lacustri;
mi devasta oscura mutazione,
santo ignoto: gemono al seme sparso
larve verdi:
il mio volto è loro primavera.
Nasce una memoria di buio
in fondo a pozzi murati,
un'eco di timpani sepolti:
Te rog lasă-mă să-mi povestesc teama
prin rânduri ce vorbesc.
Cum au disparut:
tinerețea-mi, inconștiența
visele pline cu roze
doar amarul îmi deflora viața
cu griji mărunte fără număr
insuportabile dureri..
Apoi veni plecarea spre orient
cu o corabie transparentă
pe punte marinarii beți
ce se clătinau penibil
ca dansul lebedei între dulăi
Când vei aprinde-n ochii tăi disprețul,
Pentru ce sunt sau ce am fost cândva
Și-ai să mă vinzi, voi asculta județul,
Încuvințând tăcut minciuna ta.
Am să m-acuz eu însumi, fi’ndcă mi-este
Păcatul de-a iubi prea-cunoscut
Și n-am să spun de tine vreo poveste
Cu ce greșeli ascuse ai făcut.
Îngenunchindu-mi gândul de izbavă,
Din ura ta, iubire am s-adun;
Pieirea mea îți va aduce slavă,
Comentarii aleatorii