Pe suflet, ca pe-o pânză, cu penelul,
Eu te-am răpit pe veci închipuirii,
Ca să-mi admir prin trupul-ramă, țelul
Duios din perspectivele iubirii.
Nici pictorii nu te-ar schimba în artă,
Căci n-ar cunoaște-adevărata-ți față
Ce încă uneori mi se arată
Prin ochiul atelierului, în ceață.
Privirea mea cu-a ta se împletește,
Căci amintindu-mi forma-ți prin fereastră
Je parle aujourd’hui en souvenir des mots coinçés autrefois
dans ma bouche,
en souvenir des roues dentées broyant les syllabes
sous la langue et sentant la poudre à canon
entre le palais et les lèvres sombres.
Je rêvais alors de faire passer ces mots clandestins camouflés comme des marchandises de contrebande
dans les cavernes de la bouche,
déchirer l’emballage de carton et arracher
Cet ondoiement des blés -
Ce n'est que la tête de ma femme,
Ce n'est que la tête de ma fille.
Si banale - l'image des cheveux blonds,
Mais déjà y mûrit
Le pain de ma vie.
De ce ți-e teamă de-ochii de vădană
Înlăcrimați și ești atât de laș?
Vei fi jelit căci vei lăsa o rană
În lume de-ai să mori fără urmași.
Vei plânge aprig sărăcind pământul
De forma umbrei tale, într-o zi
Și la sfârșit nici văduva mormântul
Nu-ți va săpa sub pleoape de copii.
Privește ce risipă faci din lume
Schimbând-o des de parcă-ar fi ta,
Dar frumusețea-i plină de cutume
Comentarii aleatorii