mîinile tale
umbră gîndurilor mele
căușul tremură dor
aripi zvîcnesc fluturi negri
solzi de argint
murmur ascund
freamăt și timp nenăscut
între noi un zid prăbușit
un pod între liniște
și tăcere
***************************************
le tue mani
ombra dei miei pensieri
il cavo della mano trema nostalgia
ali palpitano farfalle nere
squame d'argento
mormorio nascondono
I morti maturano,
il mio cuore con essi.
Pietà di sé
nell'ultimo umore ha la terra.
Muove nei vetri dell'urna
una luce d'alberi lacustri;
mi devasta oscura mutazione,
santo ignoto: gemono al seme sparso
larve verdi:
il mio volto è loro primavera.
Nasce una memoria di buio
in fondo a pozzi murati,
un'eco di timpani sepolti:
I bambini che pensano negli occhi
hanno l' inverno, il lungo inverno. Soli
s' appoggiano ai ginocchi per vedere
dentro lo sguardo illuminarsi il sole.
Di là da sé, nel cielo, le bambine
ai fili luminosi della pioggia
si toccano i capelli, vanno sole
ridendo con le labbra screpolate.
Son passate nei secoli parole
d' amore e di pietà, ma le bambine
Nu te-ntrista dacă îmi sună ceasul
De-acum și-aud îngrozitoarea șoaptă
A morții, ritmic măsurându-mi pasul
Spre gropa unde viermii mă așteaptă!
Nu-ți aminti, citind aceste rânduri,
De mâna mea!; Iubindu-te,-ți voi cere,
Când n-oi mai fi, să uiți aceste gânduri
Și vise dulci umbrite de durere.
Tot ce am scris și tu reciti e-n van, de
Voi zace sub pământ sau sub zăpadă;
Comentarii aleatorii