traducere după „On the Meeting of Garcia Lorca and Hart Crane” de Philip Levine
Brooklyn, 1929. Cu siguranță Crane
era beat și habar nu avea cine
este acest andaluz, incapabil
să vorbească pînă și în limba poeziei.
Tînărul care i-a adus împreună
știe însă atît spaniolă cît și engleză,
dar s-a procopsit cu o durere de cap de la săritul
înainte și înapoi între o limbă
și cealaltă. Pentru o clipă de răgaz
se îndreaptă către fereastră, privește în jos
Iubire crudă, coroană violetă de spini,
Desiș de pasiuni ascuțite,
Lance dureroasă, corolă de furii,
Ce drumuri și pricini te aduc în inima mea ?
De ce ți-ai repezit văpaia dureroasă
Printre frunzele reci ce se mi se-aștern în cale?
Cine ți-a îndrumat pașii către mine ?
Ce floare , ce piatră, ce fum ți-a arătat unde locuiesc?
Tot ce știu este că noaptea înfricoșătoare a vibrat,
Nu te-ntrista dacă îmi sună ceasul
De-acum și-aud îngrozitoarea șoaptă
A morții, ritmic măsurându-mi pasul
Spre gropa unde viermii mă așteaptă!
Nu-ți aminti, citind aceste rânduri,
De mâna mea!; Iubindu-te,-ți voi cere,
Când n-oi mai fi, să uiți aceste gânduri
Și vise dulci umbrite de durere.
Tot ce am scris și tu reciti e-n van, de
Voi zace sub pământ sau sub zăpadă;
Am dojenit aseară timpuria
Violă-n floare: "Dulcele parfum,
Mi l-ai răpit, hoț tandru!" iar mândria
În mine-am îngropat-o de acum.
Neprihănitul crin, pentru-a ta mână,
Îl cert, sovârful - pentru păru-ți moale,
Iar rozele, cu spini o să rămână
Roșind și-apoi albind de disperare.
Ne-a amăgit a treia, însă vina
Mai mare-i căci ți-a subjigat sărutul;
Își va primi sentința și-n grădina
Comentarii aleatorii