Nici noaptea, nici aerul, nici aurora nu te-atinge,
doar pământul, virtutea florilor,
merele ce cresc ascultând apa pură,
tina și rășinile din țara ta aromată.
Din Quinchamali unde ți-au făurit ochii
și pâna în La Frontera unde ți-au plămădit tălpile
pentru mine, ești lutul întunecat pe care îl cunosc :
de pe coapsele tale culeg din nou grâul.
traducere după „On the Meeting of Garcia Lorca and Hart Crane” de Philip Levine
Brooklyn, 1929. Cu siguranță Crane
era beat și habar nu avea cine
este acest andaluz, incapabil
să vorbească pînă și în limba poeziei.
Tînărul care i-a adus împreună
știe însă atît spaniolă cît și engleză,
dar s-a procopsit cu o durere de cap de la săritul
înainte și înapoi între o limbă
și cealaltă. Pentru o clipă de răgaz
se îndreaptă către fereastră, privește în jos
Iubire crudă, coroană violetă de spini,
Desiș de pasiuni ascuțite,
Lance dureroasă, corolă de furii,
Ce drumuri și pricini te aduc în inima mea ?
De ce ți-ai repezit văpaia dureroasă
Printre frunzele reci ce se mi se-aștern în cale?
Cine ți-a îndrumat pașii către mine ?
Ce floare , ce piatră, ce fum ți-a arătat unde locuiesc?
Tot ce știu este că noaptea înfricoșătoare a vibrat,
Il est le seul à mener vers l’Ether
Le sillon creusé au pays, dès le foyer.
A les voir s’arc-bouter aux cornes du fer,
Il semble coulé en bronze, les bœufs en rocher.
Le blé, le maïs, le seigle, l’orge, le millet
Aucune graine ne court le risque de se détruire.
La lame de la charrue, quand retournée,
S’attarde un peu sous le soleil pour roussir.
Fliaci travestiti da poeti
burocrati arroganti,
pedanti imbonitori
siete voi i vessilliferi:
portatori d'insegne sbiadite.
L'esser poeti non è un vanto.
E' solo un vizio di natura.
Un peso che s'ingroppa
con paura.
Comentarii aleatorii