Il est le seul à mener vers l’Ether
Le sillon creusé au pays, dès le foyer.
A les voir s’arc-bouter aux cornes du fer,
Il semble coulé en bronze, les bœufs en rocher.
Le blé, le maïs, le seigle, l’orge, le millet
Aucune graine ne court le risque de se détruire.
La lame de la charrue, quand retournée,
S’attarde un peu sous le soleil pour roussir.
Rătăcind prin pădure, am tăiat o creangă pământie,
iar de pe buzele ei însetate s-a înălțat un susur:
a fost poate vocea tânguioasă a râului,
un clopot spart sau o inimă străpunsă;
Ceva ce părea că vine de departe,
ascuns în adâncuri, învelit de humă,
un strigăt îmbrățișat de toamne fără sfârșit,
de umbra informă și umedă a frunzelor.
Elle dit "Allô" et il demande "Pourquoi t’es nerveuse, cocotte?"
Elle: "A quatre heures moins le quart il m’a lancé: Apporte le pistolet. Je lui ai fait: à quatre heures moins le quart je n'apporte plus aucun pistolet."
Lui: "Et qu'est-ce qu'il a dit?
Il a piqué une crise et s'est mis à gueuler: "apporte-le maintenant ou casse-toi"
Lui: "et tu lui as apporté?"
Privește-ți chipul răsturnat în unda
Oglinzii reci și-ascultă cum te chiamă,
Să-l re'noiești că să-ți plătești dobânda
În lume iar, o neferice mama.
Ce pântec oare, plugului ce-l sapă,
Recunoștința n-o să-i mai arate?
Și cine se ascunde într-o groapă
Cu sine însuși, de posteritate?
Oglinda mamei ești; prin tine parcă
Renaște ea-n în Aprilie fecioară;
Iubire crudă, coroană violetă de spini,
Desiș de pasiuni ascuțite,
Lance dureroasă, corolă de furii,
Ce drumuri și pricini te aduc în inima mea ?
De ce ți-ai repezit văpaia dureroasă
Printre frunzele reci ce se mi se-aștern în cale?
Cine ți-a îndrumat pașii către mine ?
Ce floare , ce piatră, ce fum ți-a arătat unde locuiesc?
Tot ce știu este că noaptea înfricoșătoare a vibrat,
Comentarii aleatorii