Timp nemilos, tocești cu râvnă gheare
Oricărui leu și-n ierni îngropi lăstarul
Sub lut; smulgi colții aprigelor fiare
Și cerni pe-arípi de Phoenix tânăr jarul;
Înveselești și întristezi natura
Cu anotimpuri reci sau dulci iar clima
Și frumusețea-i – timp – i-o dai de-a dura,
Dar am să-ți osândesc de-a pururi crima:
Nu-i scrijeli iubitului pe frunte
Cu dalta-ți veche semn de-mbătrânire,
Traduction d'après ,,Melancolie'' de Mihai Eminescu
C’était comme si les nuages avaient ouvert une porte,
Par où la reine blanche de la nuit passe, morte.
Ô dors, ô dors en paix entre mille luminaires,
Dans la sépulture bleue et dans ton fin suaire,
Dans le cintre des cieux, splendide mausolée,
Toi, le monarque nocturne, beau, doux et adoré!
Les étendues du monde sont sous le givre blanc,
Ca o lingoare dragostea mă arde
Pe dinăuntru, chinul prelungindu-l
Și pașii mi-i îndrumă către moarte
Cerșind doar rău ca să-și aline jindul
De când și mintea – doctorul iubirii –
M-a părăsit fiindcă îmi astup
Urechile, disper și-ngădui firii
Să îmi ucidă patima din trup.
Speranțe n-am și-n locul rațiunii
Un zbucium fără noimă se întinde ;
Vorbesc despre-adevăruri ca nebunii,
Traducere după ,,Ode on Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood'' de Willia
A fost un timp când pajişti, crâng, izvoare,
Pământ, priveliştile toate,
Îmi apăreau fermecătoare
Şi în lumină-nveşmântate,
În prospeţimi de vis şi în splendoare.
Azi ele nu mai sînt ca altădată;
Oriunde aş privi,
Noapte sau zi,
Nu le mai văd cum le vedeam odată.
Iubitul meu, tu sapi în tot acest deşert
fără încetare fântâni,
din palmele tale arse
cresc
visele mele
de argint,
când ochii tăi ascund
flori de siliciu firáve
în somnul viselor tale
mă alint.
Iubitul meu, deşertul mă strânge,
în pântece o sete
cumplit stă să lovească,
dar vin
să-ţi bucur
visatele câmpii,
tu ştii că n-am să plec
aşa cum alunecă vântul
şi nici când apa
Comentarii aleatorii