Timp nemilos, tocești cu râvnă gheare
Oricărui leu și-n ierni îngropi lăstarul
Sub lut; smulgi colții aprigelor fiare
Și cerni pe-arípi de Phoenix tânăr jarul;
Înveselești și întristezi natura
Cu anotimpuri reci sau dulci iar clima
Și frumusețea-i – timp – i-o dai de-a dura,
Dar am să-ți osândesc de-a pururi crima:
Nu-i scrijeli iubitului pe frunte
Cu dalta-ți veche semn de-mbătrânire,
traducere după „On the Meeting of Garcia Lorca and Hart Crane” de Philip Levine
Brooklyn, 1929. Cu siguranță Crane
era beat și habar nu avea cine
este acest andaluz, incapabil
să vorbească pînă și în limba poeziei.
Tînărul care i-a adus împreună
știe însă atît spaniolă cît și engleză,
dar s-a procopsit cu o durere de cap de la săritul
înainte și înapoi între o limbă
și cealaltă. Pentru o clipă de răgaz
se îndreaptă către fereastră, privește în jos
Însingurat, n-O mai invoc cu teamă
În ajutor la fiecare vers,
Căci ritmul grațios mi se destramă
Și dorul d-Euterpe mi s-a sters.
De-acum, iubito, vei nutri penelul
Altor poeți mai vrednici de a fi
Iubiți, dar jefuindu-te în felul
Acesta și-ei ca mine vor plăti.
Vor sfâșia virtutea în cuvinte
Sau poate-o vor amaneta de ieri
Pe mâine pentru a-și putea permite
Traducere după ,,Ode on Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood'' de Willia
A fost un timp când pajişti, crâng, izvoare,
Pământ, priveliştile toate,
Îmi apăreau fermecătoare
Şi în lumină-nveşmântate,
În prospeţimi de vis şi în splendoare.
Azi ele nu mai sînt ca altădată;
Oriunde aş privi,
Noapte sau zi,
Nu le mai văd cum le vedeam odată.
I morti maturano,
il mio cuore con essi.
Pietà di sé
nell'ultimo umore ha la terra.
Muove nei vetri dell'urna
una luce d'alberi lacustri;
mi devasta oscura mutazione,
santo ignoto: gemono al seme sparso
larve verdi:
il mio volto è loro primavera.
Nasce una memoria di buio
in fondo a pozzi murati,
un'eco di timpani sepolti:
Comentarii aleatorii