Mă bucur să-mi umplu părul cu voi, frunze de toamnă,
să fug prin pădurea nebună, căzând şi râzând, şi să-mi zgârii
obrazul, în scoicile voastre scorţoase … Mă bucur să-mplânt
în toamnă roşcată strigătul meu adânc, singuratic,
sub bolţile pline de aer uscat, de foşnet de vânt,
să fug, să cad şi să râd pe pământul împodobit
de galbenul tău sărut cu o mie de buze, toamnă !
Rechem în iarna dulcilor tăceri,
Speranțe rătăcite în trecut
Și-l plâng cu lacrimi noi pe cel de ieri,
Ce prin deșertul vieții s-a pierdut,
Iar ochii mei -o matcă ce-a secat-
Pentru amicii care nu mai sunt
Și pentru-amoruri ce acum decad,
Cu râuri largi inundă orice gând.
Tristețile, uitării nu-i dau curs
Și răscolesc prin amintiri firesc
Și-adânc; e timpul fi'ndcă-am smuls
Questa verde serata ancora nuova
e la luna che sfiora calma il giorno
oltre la luce aperto con le rondini
daranno pace e fiume alla campagna
ed agli esuli morti un altro amore;
ci rimpiange monotono quel grido
brullo che spinge già l' inverno, è solo
l' uomo che porta la città lontano.
e nei treni che spuntano, e nell' ora
fonda che annotta, sperano le donne
Non nasco più in te.
Hai l'anima di pietra.
Mi hai mandato via la speranza
e adesso...
Adesso giaccio in questa tomba
murato dentro me,
con ogni palmo,
con ogni dente,
con l'amore annegato
nel gioco delle parole,
e, non nato, il poema
rode tacere.
-------------------- Traducere
Nu mă mai nasc în tine.
Ai sufletul de piatră.
Mi-ai izgonit speranţa
şi acum...
Comentarii aleatorii