Non chiedermi parole oggi non bastano.
Stanno nei dizionari: sia pure imprevedibili
nei loro incastri, sono consunte voci.
È sempre un prevedibile dejà vu.
Vorrei parlare con te - è lo stesso con Dio -
tramite segni umbratili di nervi,
elettrici messaggi che la psiche
trae dal cuore dell'universo.
Un fremere d'antenne, un disegno di danza,
un infinitesimo battere di ciglia,
Matilda, numele plantei, al pietrei sau al vinului
și-al oricărui lucru născut din pământ
ce durează, cuvânt ce crește odată cu zorii
și-n care erupe lumina lamâilor.
Prin numele-acesta aleargă marile corăbii
învăluite în roiuri de flăcări albastre,
iar aceste scrisori sunt apa unui fluviu
ce curge prin sufletul meu calcinat.
La despărțire, irisul, spre minte
S-a reîntors și visul mi-l veghează;
Juma'te-nchis, se străduie cuminte
Să mai arunce-n juru-mi câte-o rază,
Dar nu trimite inimii-mpietrite
Conturul clar de aripi sau petale,
Căci prinse-n zbor, obiectele grabite,
Nu își găsesc în temniță tipare.
E mult prea ascuțită sau senină
Privirea mea și-n vietăți diforme
Sau gingașe, prin beznă sau lumină,
Fliaci travestiti da poeti
burocrati arroganti,
pedanti imbonitori
siete voi i vessilliferi:
portatori d'insegne sbiadite.
L'esser poeti non è un vanto.
E' solo un vizio di natura.
Un peso che s'ingroppa
con paura.
Comentarii aleatorii