Spre fruntea-ți, soră blândă, unde visează-amărui
O toamnă nostalgică presărată cu pistrui,
Și spre cerul înalt al privirii tale angelice
Urcă sufletul meu, ca-n grădini melancolice,
Credincios, un havuz ce suspină spre-Azur,
Spre Azurul frăgezit de-un Octombrie pur,
Oglindind în bazine langori infinite,
Lăsând pe-apa moartă agonii amorțite
De frunze în vânt și săpând o cărare
Nici noaptea, nici aerul, nici aurora nu te-atinge,
doar pământul, virtutea florilor,
merele ce cresc ascultând apa pură,
tina și rășinile din țara ta aromată.
Din Quinchamali unde ți-au făurit ochii
și pâna în La Frontera unde ți-au plămădit tălpile
pentru mine, ești lutul întunecat pe care îl cunosc :
de pe coapsele tale culeg din nou grâul.
Comentarii aleatorii