Fliaci travestiti da poeti
burocrati arroganti,
pedanti imbonitori
siete voi i vessilliferi:
portatori d'insegne sbiadite.
L'esser poeti non è un vanto.
E' solo un vizio di natura.
Un peso che s'ingroppa
con paura.
Din ce plamadă ești, de la picioare
Ți se aștern mulțimi de neguri sumbre?
O umbră poartă-n spate fiecare
Și te nutrești, împrumutându-le, cu umbre.
Descrie-l pe Adonis - niciodată,
Imaginea-i nu-ți fi-va pe măsură;
Și-Elena-n pânză chipul de-și arată,
Tu-ai fost modelul nou pentru pictură.
Cum primavara, umbrele din rugul
Încins al frumuseții, se coboară
Pe suflet, ca pe-o pânză, cu penelul,
Eu te-am răpit pe veci închipuirii,
Ca să-mi admir prin trupul-ramă, țelul
Duios din perspectivele iubirii.
Nici pictorii nu te-ar schimba în artă,
Căci n-ar cunoaște-adevărata-ți față
Ce încă uneori mi se arată
Prin ochiul atelierului, în ceață.
Privirea mea cu-a ta se împletește,
Căci amintindu-mi forma-ți prin fereastră
Cavaler vestit
Și vesel gătit
Pe drum a apucat-o,
Prin umbră și prin soare,
Cântând cântări ușoare,
Să caute-Eldorado.
*
Însă-mbătrâni
Cavalerul și
În piept i s-a prelins
O umbră, fiindcă el
Nu a găsit defel
Acel tărâm de vis.
*
Iar apoi pierzând
Puteri și avânt,
Pe-o umbră-a întrebat-o:
Io vedo i grandi alberi della sera
che innalzano il cielo dei boulevards,
le carrozze di Roma che alle tombe
dell'Appia antica portano la luna.
Tutto di noi gran tempo ebbe la morte.
Pure, lunga la vita fu alla sera
di sguardi ad ogni casa, e oltre il cielo,
alle luci sorgenti ai campanili
ai nomi azzurri delle insegne, il cuore
mai più risponderà?
Comentarii aleatorii