Pe-un drum obscur, de lume ocolit,
De îngerii malefici bântuit,
Pe unde Idolonul numit NOAPTE,
Pe-un negru tron, domnește peste toate,
Ajuns-am, îndurând destule,
Din ultima, palida Thule,
Dintr-un tărâm sălbatic ce zace sublim,
Dincolo de SPAȚIU, dincolo de TIMP.
Văi fără fund și valuri nesfârșite,
Prăpăstii, codri, peșteri tăinuite,
Cu forme ce nu le poți distinge,
Cum tatăl decrepit se-mpăunează
Cu faptele vlăstarului mai june,
Și eu la fel, îngenuchiat de-o piază
Rea-mi-însușesc avid ce-n tine bun e;
Căci frumusețe, stirpe, bogăție
Și-nțelepciune - toate laolaltă -
‘Ți-ncoronează formele iar mie
Iubirea – gaj – îmi crește mai înaltă.
Deși nu-s șchiop, sărac și nici disprețul
Întunecat, substanța nu-o sfărâmă,
Îi recunosc risipei tale prețul
Pentru că zăpada e adâncă
fără pată acea albă cădere prin aerul alb
*
Pentru că ea şchioapătă puţin - sângerează
acolo unde o nimeriseră
*
Pentru că vânătorii au puşti
iar câinii picioare de călău
*
Pentru că mi-ar plăcea s-o iau în braţele mele
şi să-i îngrijesc rănile
*
Pentru că ea nu-şi poate permite să moară
şi să-şi ucidă puii din burtă
*
Comentarii aleatorii