Cet ondoiement des blés -
Ce n'est que la tête de ma femme,
Ce n'est que la tête de ma fille.
Si banale - l'image des cheveux blonds,
Mais déjà y mûrit
Le pain de ma vie.
Mă bucur să-mi umplu părul cu voi, frunze de toamnă,
să fug prin pădurea nebună, căzând şi râzând, şi să-mi zgârii
obrazul, în scoicile voastre scorţoase … Mă bucur să-mplânt
în toamnă roşcată strigătul meu adânc, singuratic,
sub bolţile pline de aer uscat, de foşnet de vânt,
să fug, să cad şi să râd pe pământul împodobit
de galbenul tău sărut cu o mie de buze, toamnă !
Dacă ar fi esența cărnii gândul,
Nu m-ar opri distanțele mârșave,
Ci le-aș străbate surâzând ca vântul
Ce-adunce-n portul tău iubit epave;
Nu mi-ar păsa ca între noi pământul
S-a așternut hulpav căci în secunde
Gândurile-mi sprințare,-nconjurându-l,
Te vor găsi oriunde te-ai ascunde.
Dar iată, îmi denunță neputința
Același gând de a-ți urca Olimpul,
Fi'ndcă din lut și apa mi-e ființa
Luna d'inverno che dal melograno
per i vetri di casa filtri lenta
sui miei sonni veloci, di ladro
sempre inseguito e sempre per partire.
Come un velo di lacrime t'appanna
E presto l'ora suonerà…
Lontano,
oltre le nostre sponde, oltre le magre
stagioni che con moto di marea
mortalmente stancandoci ci esaltano
e ci umiliano poi, splenderai lieta
tu, insegna d'oro all'ultima locanda
Comentarii aleatorii