traducere personală a poemului meu "sfârşitul perioadei albastre"
if others slithered between two air columns
the child who had never learned the race was running
as if swimming face to face with an ocean’s wall
his head like an iron ball
dragging the motionless body
only as far as the tethered roots could stretch
when his father carried him on his shoulders
the child felt through his nostrils
how the man’s steps slice the air
how the wind passes close to the ears as if
walking is another kind of flight allowed only to others
a perfectly directed music
Nu te iubesc fiincă ești ruie ca sarea, topazul,
sau ca săgeta de carne ce stârnește focul;
te iubesc așa cum anumite lucruri obscure
se iubesc: în secret, între umbră și suflet.
Te iubesc cum iubesc planta ce nu se-mpodobește,
luminată din adanc de florile nenăscute,
și, hrănită de dragostea ce se ascunde în mine,
își revarsă aroma vie asupra pământului.
Verrà la morte e avrà i tuoi occhi-
questa morte che ci accompagna
dal mattino alla sera, insonne,
sorda, come un vecchio rimorso
o un vizio assurdo. I tuoi occhi
saranno una vana parola,
un grido taciuto, un silenzio.
Così li vedi ogni mattina
quando su te sola ti pieghi
nello specchio. O cara speranza,
quel giorno sapremo anche noi
che sei la vita e sei il nulla
I start putting together colorful pieces of glass, a winding mosaic
reminding me of gaudi
he never saw it but you know lately
he used to lift his glasses up on his nose
with the hand holding a pencil
and he would tell me there’s still time for a walk
let’s have something to eat first
Comentarii aleatorii