Te rog lasă-mă să-mi povestesc teama
prin rânduri ce vorbesc.
Cum au disparut:
tinerețea-mi, inconștiența
visele pline cu roze
doar amarul îmi deflora viața
cu griji mărunte fără număr
insuportabile dureri..
Apoi veni plecarea spre orient
cu o corabie transparentă
pe punte marinarii beți
ce se clătinau penibil
ca dansul lebedei între dulăi
În moarte doar voi mai găsi izbândă:
Cerșește prin desert cel drept din fire,
Cel laș primește laurii dobandă,
Credința pură - doar nefericire,
Onoarea se hrănește cu rușine,
E-un lucru grav Virtutea la fecioare,
Perfecțiunea zace în ruine,
Iar Forța nu se ține pe picioare,
Își face cuib corupția în Artă,
Nebunu-i șef peste-nțelepți o mie,
Un Adevăr prea simplu nu se poartă,
Traducere după ,,Ode on Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood'' de Willia
A fost un timp când pajişti, crâng, izvoare,
Pământ, priveliştile toate,
Îmi apăreau fermecătoare
Şi în lumină-nveşmântate,
În prospeţimi de vis şi în splendoare.
Azi ele nu mai sînt ca altădată;
Oriunde aş privi,
Noapte sau zi,
Nu le mai văd cum le vedeam odată.
Comentarii aleatorii