I morti maturano,
il mio cuore con essi.
Pietà di sé
nell'ultimo umore ha la terra.
Muove nei vetri dell'urna
una luce d'alberi lacustri;
mi devasta oscura mutazione,
santo ignoto: gemono al seme sparso
larve verdi:
il mio volto è loro primavera.
Nasce una memoria di buio
in fondo a pozzi murati,
un'eco di timpani sepolti:
E anotimpu-n care, prin frunzișul
Rărit și galben - coruri în ruine -,
Înfrigurată-și caută-ascunzișul
Și cântă dulce pasărea din mine.
La orizont lumina se destramă,
Căci soarele sărută occidentul;
Se-ntunecă în mine; morții vamă
Îi datorez: trecutul și prezentul.
Mai pâlpâie în mine o văpaie
Din anii tinereții-n pat de zgură,
În așteptarea morții; viața mea e
Nu te iubesc fiincă ești ruie ca sarea, topazul,
sau ca săgeta de carne ce stârnește focul;
te iubesc așa cum anumite lucruri obscure
se iubesc: în secret, între umbră și suflet.
Te iubesc cum iubesc planta ce nu se-mpodobește,
luminată din adanc de florile nenăscute,
și, hrănită de dragostea ce se ascunde în mine,
își revarsă aroma vie asupra pământului.
În moarte doar voi mai găsi izbândă:
Cerșește prin desert cel drept din fire,
Cel laș primește laurii dobandă,
Credința pură - doar nefericire,
Onoarea se hrănește cu rușine,
E-un lucru grav Virtutea la fecioare,
Perfecțiunea zace în ruine,
Iar Forța nu se ține pe picioare,
Își face cuib corupția în Artă,
Nebunu-i șef peste-nțelepți o mie,
Un Adevăr prea simplu nu se poartă,
Comentarii aleatorii