Nu te-ntrista dacă îmi sună ceasul
De-acum și-aud îngrozitoarea șoaptă
A morții, ritmic măsurându-mi pasul
Spre gropa unde viermii mă așteaptă!
Nu-ți aminti, citind aceste rânduri,
De mâna mea!; Iubindu-te,-ți voi cere,
Când n-oi mai fi, să uiți aceste gânduri
Și vise dulci umbrite de durere.
Tot ce am scris și tu reciti e-n van, de
Voi zace sub pământ sau sub zăpadă;
Je suis un Irakien en pyjama, ma femme est Roumaine
et notre fille, le voleur de Bagdad.
Ma mère continue à faire bouillir le Tigre et l'Euphrate,
ma sœur a appris à préparer des pirojki
de sa belle-mère originaire de Russie.
Notre ami, Maroc au couteau plante une fourchette
en acier anglais dans le poisson né près des rivages norvégiens.
Traducere după ,,Ode on Intimations of Immortality from Recollections of Early Childhood'' de Willia
A fost un timp când pajişti, crâng, izvoare,
Pământ, priveliştile toate,
Îmi apăreau fermecătoare
Şi în lumină-nveşmântate,
În prospeţimi de vis şi în splendoare.
Azi ele nu mai sînt ca altădată;
Oriunde aş privi,
Noapte sau zi,
Nu le mai văd cum le vedeam odată.
Rechem în iarna dulcilor tăceri,
Speranțe rătăcite în trecut
Și-l plâng cu lacrimi noi pe cel de ieri,
Ce prin deșertul vieții s-a pierdut,
Iar ochii mei -o matcă ce-a secat-
Pentru amicii care nu mai sunt
Și pentru-amoruri ce acum decad,
Cu râuri largi inundă orice gând.
Tristețile, uitării nu-i dau curs
Și răscolesc prin amintiri firesc
Și-adânc; e timpul fi'ndcă-am smuls
Comentarii aleatorii