Rătăcind prin pădure, am tăiat o creangă pământie,
iar de pe buzele ei însetate s-a înălțat un susur:
a fost poate vocea tânguioasă a râului,
un clopot spart sau o inimă străpunsă;
Ceva ce părea că vine de departe,
ascuns în adâncuri, învelit de humă,
un strigăt îmbrățișat de toamne fără sfârșit,
de umbra informă și umedă a frunzelor.
Iubesc păcatul și urăsc virtutea
Ce-ngroapă-adânc pornirea vinovată,
Căci judecată după-al meu statut ea
E demnă și nu merită mustrată
De gura ta – podoabă stacojie -
Cu care sigilezi în mine chinul
Falsului pact de dragoste și mie
Mă furi în pat că să îți iei tainul.
Eu te curtez smerit în miezul zilei,
Prin ochii mei îți dau și-ți cer iubire
Legitimă și nu răsadul milei
de atâtea ori ar fi trebuit să vorbim
astăzi plutesc în tăcerea aceasta ca un galion
cu echipajul decimat de holeră.
nu vreau pânze noi nici o altă busolă mai degrabă aruncă-mă-n aer
sparge ferestrele
am nevoie de tine ca de singura piele în care mai pot să-mi întorc
dimineaţa spre nord.
Blestem amarnic inima ce-a-mpuns
Și-n pieptul lui și în al meu. Mai grav
E ca durerea-mi nu-i i-e de ajuns
Și-mi schimbă-amicu-n sclavul unui sclav.
Din ochiul crud mă fur pe mine acum,
Da’n ochii săi cresc tainice scântei,
Mă-ndepărtez de amândoi și-n fum
Mă-nec tăcut de trei ori câte trei.
La sânul tău închide-mă de viu
Ca să-i răscumpăr sufletul căzut
I bambini che pensano negli occhi
hanno l' inverno, il lungo inverno. Soli
s' appoggiano ai ginocchi per vedere
dentro lo sguardo illuminarsi il sole.
Di là da sé, nel cielo, le bambine
ai fili luminosi della pioggia
si toccano i capelli, vanno sole
ridendo con le labbra screpolate.
Son passate nei secoli parole
d' amore e di pietà, ma le bambine
Comentarii aleatorii