Traducere după ,,La Muse vénale'' de Charles Baudelaire
O muza mea preascumpă, care iubeşti palate,
O să ai tu, când vântu-n Ianuarie va sufla,
Când negre griji, la iarnă, în seri, te-or vizita,
Un foc, să-ţi încălzească picioarele-ngheţate?
Vor învia-ai tăi umeri de marmuri nepătate
La razele nocturne pătrunse prin perdea?
În punga mai uscată ca însăşi gura ta,
O să culegi tu aur din bolţile înalte?
Trăiam singur, fără niciun alin,
Într-o lume de lacrimi şi suspin
Şi sufletu-mi era apă stătută, mâloasă,
Până ce curata, gingaşa Eulalie îmi deveni îmbujorată mireasă,
Până ce tânăra cu păr auriu Eulalie îmi deveni surâzătoare mireasă.
Ah, mai puţin, mai puţin strălucesc
Stelele din înaltul ceresc
Îți vei aminti cândva de râpa capricioasă,
din care s-au înălțat miresme înfiorate,
din când în când, pasărea învaluită
de ape și amorteala: penajul de iarnă.
Îți vei aminti de darurile pământului:
parfumurile irascibile, filoanele de aur,
ierburile tufișului, smintitele rădăcini,
spinii ca niște săbii vrăjite.
Îți vei aminti buchetul dăruit,
buchetul de umbre și apele tăcute,
Comentarii aleatorii