Te rog lasă-mă să-mi povestesc teama
prin rânduri ce vorbesc.
Cum au disparut:
tinerețea-mi, inconștiența
visele pline cu roze
doar amarul îmi deflora viața
cu griji mărunte fără număr
insuportabile dureri..
Apoi veni plecarea spre orient
cu o corabie transparentă
pe punte marinarii beți
ce se clătinau penibil
ca dansul lebedei între dulăi
Iubire crudă, coroană violetă de spini,
Desiș de pasiuni ascuțite,
Lance dureroasă, corolă de furii,
Ce drumuri și pricini te aduc în inima mea ?
De ce ți-ai repezit văpaia dureroasă
Printre frunzele reci ce se mi se-aștern în cale?
Cine ți-a îndrumat pașii către mine ?
Ce floare , ce piatră, ce fum ți-a arătat unde locuiesc?
Tot ce știu este că noaptea înfricoșătoare a vibrat,
Spre fruntea-ți, soră blândă, unde visează-amărui
O toamnă nostalgică presărată cu pistrui,
Și spre cerul înalt al privirii tale angelice
Urcă sufletul meu, ca-n grădini melancolice,
Credincios, un havuz ce suspină spre-Azur,
Spre Azurul frăgezit de-un Octombrie pur,
Oglindind în bazine langori infinite,
Lăsând pe-apa moartă agonii amorțite
De frunze în vânt și săpând o cărare
Traducere după ,,Chant d'automne'' de Charles Baudelaire
II
Ador ochii tăi limpezi cu străluciri verzui,
Dar, frumusețe dulce, azi toate-mi par amare;
Nici dragostea, budoarul, căminul, nimic nu-i
Ca soarele fierbinte, strălucitor pe mare!
*
Și totuși, suflet tandru, iubește-mă, fii mamă
Pentru-un ingrat ca mine, pentru-un necredincios;
Și, soră sau amantă, fii vraja ce ne cheamă
Comentarii aleatorii